Prima pagină » Sănătate » Registrul de care depind mii de vieți, la coada priorităților din sănătate în România

Registrul de care depind mii de vieți, la coada priorităților din sănătate în România

Registrul de care depind mii de vieți, la coada priorităților din sănătate în România
Mii de români află, în fiecare an, că suferă de leucemie, limfom Non-Hodgkin, mielom multiplu sau limfom Hodgkin1. Pentru unii dintre aceștia transplantul medular fiind unica soluție terapeutică, astfel că găsirea unui donator de celule stem hematopoietice neînrudit devine vitală, având în vedere că doar 25% dintre pacienți reușesc să își găsească un donator compatibil în familie. Totuși, acest pas este unul greu de îndeplinit dacă ne uităm la statistici. Acestea arată că probabilitatea de a identifica un donator compatibil este în medie de la 1 la 200.000, până la 500.000. În cazul României, principala problemă este aceea că în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) sunt înregistrați doar 44,131 de potențiali donatori, dintre care numai 25.556 sunt eligibili, având făcute testările necesare.

În această situație, nu este de mirare că 5 din 10 pacienți români care au nevoie de transplant medular nu își găsesc un donator compatibil, potrivit datelor RNDVCSH. „Creșterea bazei potențialilor donatori români de celule stem hematopoietice înseamnă creșterea șanselor la viață mai ales pentru pacienții români care au nevoie de transplant medular, datorită faptului că probabilitatea de a găsi un donator compatibil este mai mare în cazul în care căutarea se face în rândul persoanelor din aceeași grupă populațională sau din aceeași regiune geografică”, explică reprezentanții Societății Române de Transplant Medular. 

Un registru național mai bogat ar însemna o probabilitate mai mare de a indentifica un donator compatibil și un timp de așteptare de două ori mai mic pentru pacient de la găsirea persoanei de la care se pot recolta celule stem hematopoietice și până la realizarea procedurii de transplant propriu-zise, față de situația în care donatorul este din străinătate. Datele RNDVCSH indică o medie de 1.5 luni timp de așteptare de la identificarea unui donator compatibil în România și până la efectuarea transplantului, față de 3 luni câte sunt necesare, dacă donatorul este străin.

În cei patru ani de când în România funcționează Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice au fost realizate 136 de transplanturi medulare de la donatori neînrudiți, doar 6 dintre acestea implicând donatori români, adică un procent de doar 4,5%. Este nevoie, deci, de o mai mare implicare în găsirea de persoane potrivite pentru a deveni donatori și de includerea lor cât mai rapidă într-un program care ar putea salva multe vieți. 

„Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani se poate înscrie în baza potențialilor donatori, cu condiția să aibă o stare de sănătate generală bună și să nu sufere de boli grave din sfera cardiovasculară, renală, pulmonară, de afecțiuni infecțioase, autoimune, neurchirurgicale grave, alergii severe sau cancer”, explică reprezentanții Societății Române de Transplant Medular. 

Cu toate acestea, nu toate persoanele care sunt incluse în RNDVCSH devin automat donatori, existând posibilitatea ca acestea să nu fie identificate vreodată ca fiind compatibile cu vreun pacient. În cazul în care un potențial donator este compatibil cu un pacient care are indicație de transplant și nu are un donator compatibil în familie, îi va fi solicitat acordul de a dona, iar recoltarea de celule stem hematopoietice se va face după consilierea și în funcție de disponibilitatea acestuia. Donarea este strict confidențială, atât pentru donator, cât și pentru pacient.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ilie Bolojan explică tăierile din administrație și relansarea economică. Modul în care va arăta administrația publică
Digi24
O femeie din SUA a fost dată dispărută în urmă cu 24 de ani. Acum a fost găsită, dar nu vrea să ia legătura cu familia
Cancan.ro
Soția lui Florin Prunea rupe tăcerea despre căsnicia de 38 de ani: 'De la acea femeie a plecat totul'
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cum este afectată România de retragerea rușilor din Marea Neagră. Lukoil a anunțat că iese din proiectul Trident
Mediafax
Șoferii care nu plătesc amenzile rămân fără permis. Cum se face calculul
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
„Nu trage, fac orice!” Mărturii din armata lui Putin: soldați ruși executați, torturați sau trimiși fără arme pe front
Cancan.ro
Tatăl lui Mario Berinde a primit o nouă LOVITURĂ, după ce și-a pierdut fiul. Magistrații au luat decizia! 😲
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Corina Dănilă în tinerețe? Imagini rare cu fosta actriță din telenovele
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BREAKING | Adio, tancuri T-80? Rusia nu mai are astfel de vehicule de trimis în Ucraina
Descopera.ro
Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Ce s-ar putea ascunde sub vulcanii de pe Marte?