Prima pagină » Sănătate » Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău riscă să fie închisă, după demisia în masă a medicilor

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău riscă să fie închisă, după demisia în masă a medicilor

Marian Popescu
Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău riscă să fie închisă, după demisia în masă a medicilor

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău riscă să rămână fară medici, după demisia în masă a cadrelor medicale. Deși organigrama prevede șase specialiști, doar doi mai țin urgentele medicale și gărzile, în situația în care zeci de cazuri grave sunt internate zilnic aici.

Doar că cei doi medici rămași au anunțat conducerea spitalului că vor pleca, de la 1 octombrie 2022, din cauza volumului mare de muncă. De altfel, câștigurile pe care le obțin prestând servicii medicale în mediul privat sunt mult mai atractive, notează Antena 3. Astfel, secția ar putea fi închisă și bolnavii să fie transferați către alte spitale din zonă.

Președintele Consiliului Județean Buzău consideră că o măsură legislativă menită să oblige medicii rezidenți să lucreze o perioadă determinată de timp în spitalele din țară, ar putea rezolva situațiile de genul celei apărute la Buzău sau în alte județe din țară.

Autoritățile județene au realizat investiții în infrastructura spitalicească, secțiile au fost dotate cu aparatură de ultimă generație, sunt acordate beneficii și stimulente financiare medicilor specialiști, dar cu toate acestea puțini sunt cei care doresc să lucreze în secțiile aglomerate cum sunt cele de cardiologie.

Pe parcursul acestui an au fost organizate mai multe concursuri de ocupare a unor posturi de medici specialiști, însă doar trei medici s-au arătat interesați. Cele mai multe locuri au fost disponibile în secțiile Cardiologie, ATI, Diabet, Oncologie, UPU care se confrunta cu deficit de personal.

Conducerea spitalului speră ca până în momentul în care cei doi medici vor pleca definitiv să găsească înlocuitori. Dacă nu, secția va fi închisă temporar, iar bolnavii vor fi redirectionați către spitalele din București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!