Prima pagină » Social » Când vor fi virate pensiile în noiembrie 2025. Programul complet al Poștei Române, dar și al băncilor

Când vor fi virate pensiile în noiembrie 2025. Programul complet al Poștei Române, dar și al băncilor

Când vor fi virate pensiile în noiembrie 2025. Programul complet al Poștei Române, dar și al băncilor
Foto Ilustrativ

La început de noiembrie, aproximativ cinci milioane de pensionari din România își vor primi pensiile, potrivit calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii și Poșta Română.

Autoritățile au organizat un program în așa fel încât fiecare beneficiar să aibă acces la bani la timp, indiferent dacă optează pentru plata la domiciliu sau prin transfer bancar. Sistemul a fost gândit pentru a evita aglomerația și pentru a asigura livrarea rapidă și sigură a sumelor cuvenite.

Când intră pensiile în luna noiembrie

Pentru seniorii care optează pentru livrarea prin Poșta Română, distribuția pensiilor va avea loc între 1 și 15 noiembrie. În cazul în care beneficiarul nu este prezent la domiciliu în ziua programată, el poate ridica pensia și talonul de informare de la oficiul poștal în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de livrare.

Pentru pensiile restante sau sumele suplimentare, poștașii vor efectua livrări între 11 și 15 noiembrie, oferind posibilitatea ridicării de la ghișeu dacă destinatarul nu se află acasă. Acest mecanism asigură continuitatea plăților și elimină întârzierile pentru beneficiarii din întreaga țară.

Pentru cei care au ales să primească pensia prin cont bancar sau card vor avea sumele virate în conturi începând cu data de 12 noiembrie, dar nu mai târziu de 13 noiembrie. Talonul de informare, cunoscut drept „talonul mov”, va fi trimis la domiciliu în intervalul 1-15 noiembrie. În cazul în care titularul nu este găsit acasă, documentul poate fi ridicat de la oficiul poștal în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de livrare. Metoda aceasta oferă confort și siguranță, astfel de reduce nevoia de deplasare și elimină timpul petrecut la ghișee.

Ce se întâmplă cu pensionarii care trăiesc în străinătate

Pentru seniorii care trăiesc în străinătate, încasarea pensiei se poate face printr-un mandatar cu ajutorul unei procuri speciale autentificate la notar sau la o misiune diplomatică ori consulară a României.  Documentele trebuie apostilate conform Convenției de la Haga din 1961 și traduse legal în limba română. Procura trebuie să specifice datele titularului și ale mandatarului, precum și obiectul mandatului și responsabilitățile acestuia, inclusiv obligația de a notifica orice schimbare care ar putea afecta plata pensiei. Valabilitatea documentului nu poate depăși 18 luni de la autentificare.

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cutremur politic în Germania. AfD zdrobește partidul cancelarului Friedrich Merz și obține un scor record
Digi24
În ce intersecții din București vor sta polițiștii în prima zi de şcoală. Plan de fluidizare a traficului rutier
Cancan.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Harta autostrăzilor din România, după două decenii de șantiere: „Lumea se obișnuiește repede cu binele”
Mediafax
„Ești un supererou, mulțumesc că mi-ai salvat viața”. Gestul incredibil al unui pilot la China GT
Click
Secretul tinereții: are 60 de ani, dar arată ca la 30. Cum se menține fotomodelul Chuando Tan
Digi24
Rusia apelează la moaştele unui sfânt medieval pentru a mobiliza trupele care luptă în Ucraina. Ce spune Putin despre cneazul Donskoi
Cancan.ro
Armina și Marcel și-au dat arama pe față la Insula Iubirii 2026. Producătorii i-au trimis acasă INSTANT
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Dacia renunță la un model care trebuia lansat în 2027. Constructorul își schimbă prioritățile
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
50.000 de locuri de muncă tăiate și patru uzine închise. Decizia anunțată de Volkswagen
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie