Prima pagină » Social » Cum este fentat sistemul 112 de cei care nu au urgențe. „Vin din alte județe cu mașina până la intrarea în Iași și sună de acolo la ambulanță”

Cum este fentat sistemul 112 de cei care nu au urgențe. „Vin din alte județe cu mașina până la intrarea în Iași și sună de acolo la ambulanță”

Mădălina Olariu
Cum este fentat sistemul 112 de cei care nu au urgențe. „Vin din alte județe cu mașina până la intrarea în Iași și sună de acolo la ambulanță”

Medicii ieșeni sunt copleșiți de numărul mare de solicitări din partea persoanelor care cer ajutor prin apel la 112 fără a reprezenta o urgență. Zilele trecute, un bărbat a sunat de două ori la 112 pentru că avea o măsea umflată de cinci zile și voia o ambulanță care să îl ducă la spital. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași, spune că în fiecare zi sunt foarte multe solicitări în dispecerat, în timp ce numărul de echipaje medicale care pot interveni este limitat.

O altă situație care se repetă – familii care vin cu mașina personală până la intrarea în oraș, iar de acolo sună la 112 pentru a fi preluați de un echipaj și implicit prioritizați când ajung la spital.
Specialiștii recomandă să apelăm numărul 112 doar în cazul unei urgențe reale, iar celelalte probleme să fie rezolvate la medicul de familie.

„Duminică după-amiază erau foarte multe solicitări de urgență în dispecerat și, evident, un număr limitat de ambulanțe. Medicul primar de urgență care coordona, încerca să facă față, gestionând cât mai bine resursele, dădea și sfaturi medicale la telefon, cupla solicitările.

În acest timp, un bărbat de 36 ani a sunat de două ori pentru ca avea o măsea umflată de 5 zile și îl durea capul, spunând că medicul din dispecerat va fi responsabil de viața lui dacă nu-i trimite o ambulanță. La sugestiile făcute pentru alt tip de «taxi», a răspuns că nu are nici maxi taxi către Iași, nici vreo rudă care să-l ducă cu mașina”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Medicii spun că mulți oameni care sună la 112 au tendința de a exagera simptomele pentru a putea fi preluați cât mai repede. În acest timp, pot exista persoane care au o urgență reală și pentru care echipajele medicale nu sunt disponibile, fiind plecate la astfel de cazuri.

„Sunt lucruri care se întâmplă la nivelul dispeceratului, dar în cazul unui astfel de apel operatorul este obligat să pună întrebări suplimentare pentru a vedea dacă există risc ca starea să se agraveze. Depindem de foarte mulți factori – de nivelul de educație al omului care sună, dacă înțelege, dacă știe să se exprime și să răspundă corect la întrebările care i se pun. Depinde și de cum este decis cel care apelează să interacționeze cu sistemul”, a precizat dr. Angelica Hristea, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Un alt comportament remarcat de medicii ieșeni este cel al persoanelor care vin cu mașina personală până în apropierea spitalului, iar apoi sună la 112 pentru a fi preluați de o ambulanță, știind că astfel cazul lor va fi prioritizat.

„O familie din Vaslui s-a decis să vină cu un copil cu febră la Spitalul de Copii «Sf. Maria» din Iași cu mașina proprie și când a ajuns la intrarea în Iași a sunat la 112 și a cerut ambulanță de teamă că nu vor fi primiți în Unitatea de Primire a Urgențelor de la «Sf. Maria» fiind din alt județ. Și pentru adulți se întâmplă la fel: vin cu mașina din alte județe și la intrarea în Iași sună la 112 să-i aducă în UPU.

Calea corectă este fie programarea la medicii din Iași și respectarea circuitului pacienților programați, fie dacă e urgență adevărată, să meargă în UPU la spitalul județean din județul lor și dacă se consideră necesar de către medicul de urgență sau altă specialitate, să fie transferați cu ambulanța la Iași”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România riscă să piardă miliarde din PNRR. Doar 33 din 75 de jaloane sunt îndeplinite
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Mitică Dragomir a fost la Mamaia și a rezistat doar patru ore: „Când am ajuns la mare... ferească Dumnezeu!”
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 8.000 de euro. Terenul are 2320 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Ce este autismul? Ghidul care explică, pe înțelesul tuturor, una dintre cele mai discutate tulburări de neurodezvoltare