Prima pagină » Social » Învierea Domnului, sărbătoarea vieţii. Părintele Cazacu: „Se rup legăturile morții și se vestește că Evanghelia biruiește toată rânduiala iadului”

Învierea Domnului, sărbătoarea vieţii. Părintele Cazacu: „Se rup legăturile morții și se vestește că Evanghelia biruiește toată rânduiala iadului”

Oana Zvobodă

Învierea Domnului Iisus Hristos este momentul în care moartea este biruită, iar speranța vieții veșnice se revarsă peste lume. În zilele noastre, sâmbătă seară sau spre miezul nopții mergem la Slujba Învierii pentru a lua lumină, îmbrăcați cu cele mai bune haine și cu câte o lumânare în mână. După ce preotul dă vestea că Iisus a înviat din morți, el împarte lumina pe care o luăm acasă.

Praznicul Învierii este sărbătoarea vieții, a vieţii după moartea cu trupul, a vieţii după învierea din moartea păcatului mărturisit şi iertat.

„Peste 3 zile, Hristos coboară la iad. Acolo rupe legăturile morții și le vestește tuturor că Evanghelia biruiește toată rânduială iadului și Mântuitorul înviază din morți. Sâmbătă spre duminică ne revedem la sfânta Biserică, la miezul nopții, cântând împreună «Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le».

Luăm lumina sfântă și mergem cu ea acasă. Îi binecuvântăm și îi îmbrățișăm pe cei dragi din familia noastră. Ne bucurăm după o perioadă lungă de post, ne bucurăm de cei dragi, de familiile noastre, de românii care vin din diaspora. Nu mai judecăm pe nimeni, îi iertăm.

Ne punem haina cea mai frumoasă, ne înnoim, ne-am înnoit cămașa sufletului pentru că am postit, ne-am spovedit și ne-am împărtășit. Și suntem într-o armonie. Aducem această armonie și îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că El coboară din ceruri către pământ și se reechilibrează toate aceste planuri”, a precizat, pentru Gândul, părintele Gabriel Cazacu, preot paroh la Mănăstirea Cașin din București.

Mănăstirea Cașin din București

„Hristos a înviat!”

Învierea Domnului rămâne minunea minunilor. Părintele Cazacu a povestit cum au primit oamenii vestea cea mare. La miezul nopții, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Femeile mironosițe au mers la mormânt și au văzut miracolul.

„Femeile mironosițe mergeau către mormânt, conform rânduielii, să tămâieze, și s-au întâlnit cu un înger care le-a spus: de ce îl căutați pe cel viu printre cei morți? Hristos a înviat! Nu este aici. Amintiți-vă ce v-a spus când încă era cu voi și atunci, alergând la mormânt, au văzut că giulgiurile erau date într-o parte, mormântul era gol, o piatră foarte mare care bloca intrarea era dată de-o parte, iar îngerul cel strălucitor le-a vestit femeilor Învierea.

Iată că Mântuitorul se arată femeilor mironosițe pentru că femeia, în biserica noastră, are această dragoste specială pentru toate cele sfinte. Mama creștină, bunica creștină și iată primele vestitoare ale Învierii. După aceea sunt anunțați ucenicii.

Știm episodul în care o parte din ei au crezut, o parte nu au crezut. Toma nu era cu ei și știm că prima duminică de după este dedicată Apostolului Toma, în care Mântuitorul apare și spune – Vino, pune degetul tău în palma mea, în coasta mea și nu fii necredincios, ci credincios”, a povestit părintele paroh.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”