Prima pagină » Social » VIDEO | Lidl fură gram cu gram, susține ANPC. „Compania este corigentă la cântar şi nu numai!” – Horia Constantinescu

VIDEO | Lidl fură gram cu gram, susține ANPC. „Compania este corigentă la cântar şi nu numai!” – Horia Constantinescu

Rene Pârșan

Aproape 300 de magazine Lidl din România au fost controlate de ANPC. Nimic spectaculos, inspectorii au găsit nereguli normale, legume şi fructe stricate, diferenţe de gramaj, spaţii de depozitare cu rugină etc. Chiar și șeful ANPC, Horia Constantinescu, admite că ciupitul la cântar a devenit o formă de comerţ de miliarde. Amenzile aplicate de inspectori acoperă pierderile companiei pe o zi.

Aproape 300 de magazine Lidl din toată ţara au fost controlate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Reprezentanţii ANPC au transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că a fost desfăşurată, în ultimele zile, o amplă campanie de verificare a modului în care sunt respecatate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în magazinele operatorului economic SC Lidl Discount SRL. Au fost verificate 295 locaţii din întreaga ţară, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 757 de amenzi contravenţionale în valoare de circa 7,5 milioane lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de 120.000 de lei.

Gram cu gram se face tona, de euro!

Comisarii ANPC au mai decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 23 puncte de lucru, au propus închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de până la şase luni, pentru patru unităţi, din judeţele Botoşani, Galaţi şi Giurgiu, dar şi închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de la şase luni la un an pentru şapte puncte de  lucru, din Regiunea Bucureşti-Ilfov. Totodată, pentru 43 de unităţi a fost cerută încetarea practicii comerciale incorecte. Măsura de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, a fost aplicată unor puncte de lucru situate în judeţele Ilfov, Bihor, Maramureş, Cluj, Alba, Braşov, Mureş, Arad, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti.

Câte un pic de la toți

“Ciupitul la cântar” a devenit o formă de comerţ. Ciudat este că niciodată nu se gândeşte nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul! Dacă ştii că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puţin în plus, pentru a preveni scăderea! Lidl este corigent la cântar şi nu numai!” – a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Printrele neregulile descoperite au fost: comercializarea unor produse alimentare cu diferenţe de gramaj faţă de cel menţionat pe ambalaj; nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea la bucată a unor produse  care erau destinate vânzării multi-pack, având menţionată şi reducerea corespunzătoare pe pachet; lipsa produsului de referinţă la raft pentru a rezulta avantajul specific al preţului pachetului promoţional; lipsa menţiunilor referitoare la data de debut a campaniei de reduceri).

De asemenea, în zona Gastro, pâine neambalată era păstrată în lăzi din plastic, neigienizate, erau folosite camere de frig cu depuneri masive de gheaţă, erau vândute produse alimentare cu ambalaj depreciat sau cu acumulare de lichid în amabalaj, erau comercializate fructe şi legume cu modificări organoleptice sau de o calitate inferioară, la raft fiind menţionată calitatea I, au fost găsite condiţii de depozitare şi igienă necorespunzătoare, cu reziduri şi rugină, surplus de gheaţă, erau reziduuri pe paviment, agreagate de refrigerare erau neigienizate, depozitarea produselor în spaţiul destinat se făcea în temperatură neconformă, erau vândute produse fără a avea menţionat pe eticheta de la raft preţul pe unitatea de măsură, lipseau menţiunile referitoare la ingredientele produselor şi la valoarea nutriţională a acestora, pe etichetele produselor din zona de panificaţie.

De asemenea, comisarii ANPC au mai descoperit: folosirea, în zona de panificaţie, a unor tăvi cu grad avansat de arsură, a unor stative pentru tăvi şi a unor rafturi metalice cu grăsime arsă şi mizerie;  utilizarea, în magazin a unor coşuri de cumpărături neigienizate corespunzător; folosirea unor testere, pentru produse cosmetice fără a avea etichete, privind data deschiderii şi comercializa unor produse cosmetice fără a fi însoţite de eticheta cu ingredientele produselor; folosirea unor spaţii de refrigerare şi de congelare neigienizate, cu praf, resturi alimentare, impurităţi,  cu ventilatoarele de la agregatele de răcire cu depuneri masive de praf, impurităţi, rugină, gheaţă.

Alte abateri de la legislaţie au fost: comercializarea unor jucării fără a avea menţionate pe etichetă avertismentele legate de utilizare;  comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor produse cu traducere incompletă a elementelor de identificare sau fără a avea menţionată compoziţia fibroasă, pe etichete;  prezentarea la vânzare a unor produse de panificaţie ca având în compoziţie ingrediente superioare (ciocolată) în raport cu cele reale (cacao şi uleiul vegetale).

Citiți și: Șeful ANPC, chemat „la ordine” de ambasadorul Franței, după ce a decis închiderea unor supermarketuri

Alimente expirate și MIZERIE într-un mare complex comercial din Sectorul 5 al Capitalei. Inspectorii ANPC au închis 15 magazine

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Sile Cămătaru, despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: "Îmi dădea dolari vechi și...' Detalii nemaiauzite
Prosport.ro
FOTO. „Cel mai intim album” cu fotografii al iubitei lui Lamine Yamal
Adevarul
Fabrica uitată de lângă „autostrada cu tuneluri”. Cum a ajuns în ruină uzina de oțet și solvenți de la Margina
Mediafax
Țara celor o mie de insule, unde se află cheile paradisului
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
Lista pensionarilor scutiți de CASS. Cine nu plătește contribuția, deși are pensie peste 3.000 de lei
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa lui Cristian Mungiu. Regizorul premiat la Cannes locuiește într-o vilă spectaculoasă din București
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Urme de viață antică, descoperite sub craterul unui asteroid