Prima pagină » Actualitate » Mai multe categorii de bugetari vor primi salarii mai mari, din luna august. Ministrul Muncii a anunțat care sunt beneficiarii majorărilor

Mai multe categorii de bugetari vor primi salarii mai mari, din luna august. Ministrul Muncii a anunțat care sunt beneficiarii majorărilor

Mai multe categorii de bugetari vor primi salarii mai mari, din luna august. Ministrul Muncii a anunțat care sunt beneficiarii majorărilor
Budăi: „Sprijinim antreprenorii să angajeze tineri, persoane greu angajabile și să formeze ucenici. Subvenția este de 2.250 de lei/lunar de angajat”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat – sâmbătă – că începând cu luna august sectorul bugetar va avea parte de majorări salariale. Printre beneficiari se află și angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor, unde s-a făcut o „echilibrare”, precum şi cei ai Institutul Național de Statistică (INS).

Ministrul a precizat că salariile personalului plătit din fonduri publice vor fi majorate cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

„Începând cu luna august o să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru nr 153/2017 pentru anul 2022 şi luna decembrie 2021”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.

Ministrul Budăi a precizat că de creşterile salariale vor beneficia, printre alții, şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor, precum şi cei ai INS.

„Este un memorandum care a fost aprobat în Guvern pentru salariile din INS şi o echilibrare a ceea ce înseamnă salariile din ministerul Culturii ş Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Muncii.

Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, ministrul a răspuns: “S-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproximativ toţi ordonatorii de credite, în special cu ministerele. Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite. Nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare”.

Care sunt cel mai bine plătiți angajați din România

În România, câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna aprilie, 2021, de 3.561 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%), iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice (8.671 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.790 lei).

Cele mai bune oferte din țara noastră sunt în domeniul IT, pentru candidații cu poziții de Senior Devops Engineer. Angajații pot avea un salariu de până la 5.500 euro net și asigurare medicală, program de lucru flexibil, cursuri de dezvoltare personală, tichete de masă, dar și alte beneficii.

Tot cu salarii în jurul sumei de 5.000 de euro net sunt pozițiile Full Stack Developer sau Senior Java Developer, aceste locuri de muncă mai oferă și asigurare medicală, program de lucru flexibil, sprijin în reorientarea profesională internă și tichete de masă, potrivit Observator TV.

Candidații pentru poziția de NET Technical Lead pot obține un salariu cuprins între 3.000 și 5.000 euro, cu beneficii precum bonus de performanță, training, zile libere suplimentare și nu numai, potrivit sursei citate.

Recomandarea video

Mediafax
Președintele Donald Trump ar putea veni la București. El va fi invitat la un summit NATO
Digi24
Orașul din România care ar putea avea primul tren suspendat. Tocmai s-au semnat studiile de prefezabilitate
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan a făcut o vizită neanunțată la Consulatul României la Bruxelles. Ce scop a avut premierul
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Cum ar vota cetăţenii Republicii Moldova dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România. Ce arată un nou sondaj
Cancan.ro
Raportul toxicologic al lui Mario Berinde din Cenei e public. Ce au descoperit medicii legiști la analize. Detalii de ultimă oră din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cum se face ITP în 2026. Tot ce trebuie să știi: costuri, acte necesare și motive de respingere
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?