Prima pagină » Social » Mihai Trăistariu indus în eroare. A încurcat moaștele Sfintei Parascheva

Mihai Trăistariu indus în eroare. A încurcat moaștele Sfintei Parascheva

Mihai Trăistariu indus în eroare. A încurcat moaștele Sfintei Parascheva

Marele pelerinaj închinat Sfintei Parascheva de la Iași adună an de an zeci de mii de pelerini, ei vin din toate colțurile țării să se închine la moaște. Coada se întinde pe kilometri întregi, iar pelerinii stau și peste 12 ore ca să ajungă la raclă. Aflat și el acolo, Mihai Trăistariu a luat o țeapă de zile mari: a încurcat moaștele.

Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iași a debutat miercuri în zorii zilei, la 6:00 dimineața, atunci când a fost cititi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. După acest moment, racla a fost purtată în cadrul tradiționalei procesiuni, ea fiind depusă în baldachinul special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan.

Mihai Trăistariu a încurcat moaștele

Mihai Trăistariu care era prezent la un festival la Iași în această perioadă a profitat de ocazie și a mers să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. Solistul a făcut și o plimbare prin Iași și și-a amintit de locurile în care și-a petrecut studenția.

El a mers la Catedrala Mitropolitană să se închine la moaștele Sfintei și a intrat direct în biserică unde știa că este locul în care era depusă. El s-a mirat că nu a stat decât 30 de minute la coadă, în timp ce la știri se derulau imagini cu o coadă kilometrică. Ce țeapă a luat artistul.

„Am luat o mare țeapă, anul acesta, la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Neștiind că racla ei se scoate afară (pentru că nu urmăresc știrile), am intrat direct în Mitropolie, unde, abia acum am înțeles, că erau depuse moaștele altei sfinte.

Mi-am mai și luat special o cruciuliță, pe care am atins-o de raclă. Dar, până la urmă, tot o raclă cu moaște e. Am greșit moaștele! Cred că era Sfânta Elisabeta! Nu mă pricep!”, a spus Mihai Trăistariu contrariat, pentru Click!

Trăistariu e certat cu frații! „Sor-mea nu vrea să mă audă, iar frati-miu are entități în casă, nu vrea să mă primească!”
Artistul a fost nevoit să se cazeze la hotel în Piatra Neamț pentru că s-a certat recent cu sora sa, care stă la Iași. În orașul lui Eminescu, în această perioadă, nu mai era disponibil nici un loc de cazare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre cehi și slovaci ar vrea să se întoarcă la viața din regimul comunist?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi