Românul care primește cea mai mică indemnizaţie de handicap. Trăiește de la o lună la alta doar cu 64 de lei!

Un bărbat din județul Vaslui trăiește de la o lună la alta doar cu 64 de lei lunar, cât primește ca indemnizație de handicap. Fost îngrijitor la școala primară din comuna Duda Epureni, Viorel Cazan (58 de ani) a ajuns să trăiască din mila vecinilor.

El a fost diagnosticat cu artrită, medicii fiind nevoiți să-i amputeze degetele de la un picior.

Viorel Cazan: „Am avut viermi pe răni”

Pentru suferința sa, bărbatul a obținut un certificat de handicap, dar primește cea mai mică indemnizație lunară, de numai 64 de lei. Atât este ajutorul dat de statul român, care consideră că o persoană cu dizabilități poate supraviețui timp de 30 de zile cu acești bani!

ACTUALITATE 21 Aprilie, calendarul zilei: Primul român ajunge la Polul Nord. Un incendiu devastator cuprinde Biserica Neagră din Brașov

07:15

SPORT I-a RĂSPUNS lui Gigi Becali, după ce a fost atacat oribil: „Nu există recunoştinţă. E clar că nu mai e nimic de schimbat”

07:14

„Prima indemnizație de 64 de lei am primit-o în luna ianuarie a acestui an. Nu pot să știu cum au socotit dânșii, cum au considerat că în 2022, la ce prețuri sunt, la cât valorează viața de zi cu zi… doar atât mi-au dat. E foarte puțin, că nu am niciun alt venit și la muncă nu te poți duce în situația mea. La muncă trebuie să muncești ziua toată, serios, nu să stai și să te sprijini de pereți de durere, că imediat ești dat afară. Soția mi-a murit, singur îmi port de grijă”, se plânge Viorel Cazan într-un interviu pentru vremeanoua.ro.

„De patru ori am avut viermi. M-am chinuit să îi scot singur, când i-am văzut. La spitalul din Huși nu mă mai duc, pentru că domnul doctor mi-a spus că am nevoie întâi să merg la Iași pentru niște analize amănunțite. Îl înțeleg, dar cu 64 lei?! Cu ce să ajung la Iași?! Am mai pus niște cârpe, cum am putut și eu. E dureros, e foarte greu totul. Să nu dea Dumnezeu ca nimeni vreodată să fie în neputința mea” – Viorel Cazan

Cu chiu, cu vai, bărbatul reușesc să supraviețuiască de la o lună la alta și asta mai mult cu mila vecinilor din sat, care din când în când îi mai aduc mâncare.