Prima pagină » Social » Șofer român, proaspăt tătic, mort pe o șosea din AUSTRIA. Bărbatul a fost strivit de betoniera cu care s-a răsturnat

Șofer român, proaspăt tătic, mort pe o șosea din AUSTRIA. Bărbatul a fost strivit de betoniera cu care s-a răsturnat

Șofer român, proaspăt tătic, mort pe o șosea din AUSTRIA. Bărbatul a fost strivit de betoniera cu care s-a răsturnat

Încă un român și-a pierdut viața pe drumurile din Vest. Un tânăr șofer,  care abia devenise tătic, a murit într-un accident rutier pe o șosea din Austria.

Bărbatul a sfârșit strivit sub cabina betonierei cu care s-a răsturnat.

Accidentul, la 200 de km de Viena

Potrivit cotidianului Kronen Zeitung, accidentul a avut loc luni, 15 aprilie, în Tragwein, la aproximativ 200 de kilometri de Viena.

Șoferul în vârstă de 35 de ani era un cetățean român rezident în orașul austriac Linz. Bărbatul conducea o betonieră când, într-o curbă la stânga, în Tragwein, a pierdut controlul vehiculului.

Betoniera a ieșit în afara drumului, răsturnându-se într-un șanț. Din nefericire, șoferul român a rămas blocat în cabină. Pompierii sosiți la fața locului l-au găsit strivit și n-au mai putut face nimic ca să-l salveze.

Din cauza rănilor suferite, a murit pe loc.

El era căsătorit și avea un bebeluș de numai câteva luni, după cum notează Kronen Zeitung.

Nu departe de Tragwein, în Perg, a avut loc, cu o seară înainte, un accident la fel de grav și în care a fost implicat, de asemenea, un șofer român. O femeie de 33 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens cu mașina, lovind în plin un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

În urma impactului, românca a suferit răni grave. Pompierii care au scos-o din mașina avariată au transportat-o de urgență la Spitalul KUK, din Linz.

CITEȘTE ȘI:

Un șofer român s-a baricadat în cabina TIR-ului, într-o parcare din Austria. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale Cobra

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ