Tezaurul de aur vândut de Ceaușescu pentru a achita datoria externă a țării, planul nebun care i-a grăbit sfârșitul. Câte tone au fost înstrăinate

Nicolae Ceaușescu prezidează unul dintre mitingurile comuniste definite de cultul personalității. Foto Getty Images

Datorii de 10 miliarde de dolari, din care 3 miliarde trebuiau achitate rapid

La 30 iunie 1980, datoria externă a României în valute convertibile era de 9,19 miliarde de dolari SUA. La care se adăugau dobânzi în valoare de 1,77 miliarde de dolari SUA. Dar aproape o treime din datoria externă în valute convertibile, respectiv 2,85 miliarde de dolari SUA, era datorie pe termen scurt, la care se adăugau dobânzi în sumă de 0,25 miliarde dolari SUA, arată studiul.

Pentru achitarea datoriilor scadente, de 440 de milioane de dolari la sfârşitul lui 1980 şi de 1,27 miliarde de dolari în anul 1981, liderii comuniști de la Bucureşti au încercat inclusiv negocieri cu FMI pentru refinanţarea datoriei. Însă, s-a recurs şi vânzarea aurului din stocul BNR pentru suplimentarea resurselor valutare.

40 de tone de aur fin au fost înstrăinate

Astfel, în lunile septembrie-octombrie 1980, au fost trimise în Elveţia două transporturi de aur care au totalizat 19.982,6 kg de aur fin. La jumătatea anului 1981, au mai fost trimise în Elveţia alte 9.996,2 kg de aur fin. La Banca Angliei s-au trimis 9.990,1 kg de aur fin.

În total, trimiterile de metal preţios în străinătate pentru „valorificare” din perioada 1980-1981 au totalizat aproape 40 de tone de aur fin. Aproape 30 de tone au fost depuse la Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) într-un depozit aflat la dispoziţia Băncii Naţionale a RSR, diferenţa fiind depozitată la Banca Angliei într-un cont aflat la dispoziţia Băncii Române de Comerţ Exterior.

Încercând să obţină o parte din resursele necesare acoperirii ratelor scadente ale datoriei externe în anul 1981, guvernul român a autorizat Banca Naţională să vândă din depozitul de la BRI 3,7 tone de aur în intervalul 29 mai – 31 iulie 1981.

O parte din aur a ajuns în Anglia

Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE) a fost împuternicită să vândă 4,24 tone de aur din depozitul de la Banca Angliei în intervalul 15 octombrie – 15 decembrie 1981.

Anul următor, în lunile martie şi septembrie, din depozitul de la BRI au fost vândute alte aproape 5,2 tone de aur. În februarie 1983 încă o tonă de aur fin.

„Potrivit materialului informativ întocmit în ianuarie 1985 de Banca Naţională a RSR, din aceste tranzacţii a fost încasată suma de 209,15 milioane de dolari SUA”, precizează BNR în studiu.

Alte sume rezultate din aceste vânzări de aur, adică 43 de milioane de dolari SUA, au fost puse la dispoziţia Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale (MCECEI). Alte 50 de milioane de dolari au fost puse la dispoziţia ICE Petrolexportimport.

În pofida aportului valutar obţinut prin vânzarea de aur, situaţia financiară a României a continuat să se deterioreze în cursul celui de-al doilea semestru al anului 1981, notează Adevărul. 

Ce condiții a pus FMI pentru un împrumut urgent

Totuși, în pofida acestor eforturi, criza datoriei externe nu a putut fi stopată. La 15 iunie 1981, Consiliul Executiv al FMI a aprobat României un credit de circa 190 de milioane de dolari SUA ca finanţare compensatorie pentru nerealizarea exporturilor şi un credit de circa 1,32 miliarde de dolari SUA în cadrul unui aranjament stand-by pe o perioadă de 3 ani.

Acordul s-a derulat cu multă dificultate. În acest context, la 3 noiembrie 1981, autorităţile române au solicitat principalilor creditori străini să accepte o amânare cu până la 6 luni a plăţii datoriilor.

Câteva săptămâni mai târziu, FMI a anunţat că din cauza situaţiei economice grave a ţării, nu va debloca a doua tranşă din acordul stand-by.

România a reuşit reeşalonarea datoriei pe 6 ani

În ianuarie 1982, România a început prima rundă de negocieri cu reprezentanţii a 9 bănci occidentale din 6 ţări vest europene. FMI a participat la negocieri în calitate de observator. Tratativele s-au finalizat la 7 decembrie 1982. Pentru reeşalonarea plăţilor la împrumuturile guvernamentale, în iulie 1982, s-au purtat negocieri cu 15 state creditoare reunite în Clubul de la Paris.

Acestea au acceptat încheierea unor convenţii, și s-a agreat planul de restructurare a datoriei externe a României. Pe ansamblu, s-a reuşit reeşalonarea plăţilor pe o perioadă de 6 ani şi jumătate, cu o dobândă medie de 3,5 la sută pe an.

Nivelul de trai a scăzut dramatic. Totul mergea la export

Totuși, rambursarea datoriei externe în următorii ani i-a condamnat pe români la sărăcie și foame. Au fost forţate exporturile şi s-au redus dramatic importurile. Această politică austeră a afectat direct nivelul de trai al populaţiei. Cozile la alimente la care se stătea cu orele, la care de multe ori nu mai apucai nimic, au devenit ceva banal.

Sursa FOTO: Facebook/Bucureștiul secret

Un moment de cotitură a fost anul 1985, când România a înregistrat întârzieri în rambursarea ratelor scadente la împrumuturile obţinute de la instituţii financiare, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Reglementelor Internaţionale. Tot atunci, conducea PCR cere o notă privind situaţia „valorificării” aurului trimis în străinătate în intervalul 1980-1981.

În anii 80, s-au vândut în total 80 de tone de aur

Astfel, scria doctorul în istorie Petre Opriș în Jurnalul,ro, po­trivit mărturiei lui Gheorghe Stroe, fost vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării, în a doua parte a anului 1986, „forurile politice au decis vânzarea unei cantităţi de 80 de tone de aur din tezaurul BNR. Totodată, s-a stabilit condiţia ca acesta să fie răscumpărat, după ce se va lichida datoria externă, pentru reconstituirea rezervelor de aur ale ţării. S-a stabilit ca vânzarea aurului să se efectueze până în trimestrul I/1987.

Din vânzarea celor 80 de tone de aur s-au încasat 1.040 milioane de dolari. Sumele au fost folosite exclusiv pentru rambursarea creditelor externe, la care se plăteau dobânzi de 7%-11%.

În perioada 1986-1989 prin vânzarea aurului, s-au economisit do­bânzi (corect: fonduri cu care se achitau dobânzile – n.r.) de peste 200 mi­lioane dolari la creditele rambursate. După aceea, din încasările reali­zate a început constituirea fondului valutar de rezervă (al României – n.r.), din care, potrivit celor stabilite în mo­mentul aprobării vânzării aurului în 1986, trebuia să se procedeze la răscumpărarea cantităţii de aur vândută”.

În 1989, România mai avea doar 20 de tone de aur, dar Ceaușescu mai cumpără 40 de tone chiar în anul morții sale

În 1989, România mai avea în conturi doar aproximativ 20 de tone de aur, însă Ceaușescu a reușit să cumpere încă 40 de tone înainte de sfârșitul anului care i-a adus o moarte prematură. Astfel, la începutul anilor 1990, țara avea un total de 60 de tone de aur, depozitate în țară.

Succesul înregistrat la înce­putul anului 1989 în câteva ope­ra­ţiuni comerciale – printre care şi li­vrări de arme, muniţii şi tehnică de luptă ro­mânească pentru anumiţi parteneri externi – a permis alcătui­rea unei re­zerve substanţiale de devize conver­tibile. În consecinţă, la sfârşitul anului 1989, Banca Naţională a României avea suma necesară pentru a răs­cumpăra aurul vândut în străinătate, începând din anul 1986, la ordinul lui Nicolae Ceau­şescu.

Până la lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, România a reuşit să răscumpere numai 21 de tone de aur. (…) , mai spune doctorul Opriș.

În prezent, România are o rezervă totală de 103,7 tone de aur, dintre care 61,2 tone sunt păstrate la Banca Angliei, sub gestionarea BNR.