Cum a ratat România organizarea Olimpiadei de Iarnă. Stațiunea mirifică, proiectată de arhitecți elvețieni, unde Ceaușescu plănuia să se țină Jocurile Olimpice

Președintele comunist Nicolae Ceaușescu a rămas în istorie nu doar pentru rolul proeminent acordat Securității și încurajării delapidării printre români, pentru dărâmarea bisericilor și multor monumente istorice, ci și prin proiectele industriale de referință sau prin uriașul mecanism de glorificare personală.În acest ultim sens, dictatorul visa la proiecte gigantice, care să-i crească faima internațională. Printre aceste vise de glorie s-a numărat și organizarea unei ediții a Jocurilor Olimpice de Iarnă în anul 1982, însă în final a renunțat la acest proiect. O stațiune montană de basm, concepută de mari arhitecți elvețieni ai epocii, a fost locul care l-a inspirat să se gândească la implementarea acestui plan ambițios.

În deceniul 6, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu avea planuri extrem de ambițioase în pitorescul Ținut al Lotrului, un loc sălbatic și aproape inaccesibil din perimetrul Munților Lotru.

MARIUS TUCĂ SHOW Ion Cristoiu: „Nu înțeleg ce a fost în capul lui Nicușor să se ducă el ca observator. A încercat să se legitimeze”

07:00

ECONOMIE Cu industria la pământ, România a luat din nou poziția ghiocelului în fața Comisiei Europene. Germania, Franța, chiar și Bulgaria au luat poziții ferme. Doctorul inginer Petru Ianc face lumină

06:00

Nicolae și Elena Ceaușescu, într-un decor hibernal

Istoria Jocurilor Olimpice de iarnă a împlinit recent un secol, prima ediție a gigantului eveniment sportiv fiind organizată în 1924, în Franța.

România nu a găzduit, însă, niciodată Jocurile Olimpice de Iarnă. La sfârșitul anilor ‘60,  a existat însă o mare șansă, căci Ceaușescu își anunțase intenția de a organiza în România, în deceniile următoare, o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, scrie Adevărul.

Zona a fost proiectată în anii ’70, iar Ceaușescu și-a dorit să găzduiască aici Jocurile Olimpice de Iarnă, din 1982. A angajat arhitecți elvețieni, care să gândească în cel mai mic detaliu acest complex. Aici erau locurile de cazare și undeva mai jos erau locurile pentru servit masa.

Culoarul Voineasa – Vidra – Alba și Mura de pe Valea Lotrului a fost zona aleasă de regimul comunist

Locul propus pentru găzduirea evenimentului de largă anvergură mondială se afla în Munții Lotrului, dominat de colonii muncitorești create din jurul noilor hidrocentrale urmau să fie construite stațiunile Voineasa, Vidra, Alba și Mura.

• Astfel, zona urma să fie devină accesibilă pe șoselele montane DN 7C Sebeș – Novaci (Transalpina) și Drumul Național 7A Brezoi – Petroșani, drumuri intersectate aproape perpendicular la Obârșia Lotrului din masivul Parâng.

Splendida Vale a Lotrului. Foto: Descoperaromania.ro

• De notat că în anii ’60, atât Transalpina, drumul înființat în anii ‘30 pe cele mai înalte culmi ale masivului Parâng, cât și drumul alpin care se desprindea din ea urcând pe valea Lotrului, spre Voineasa, erau impracticabile cu autoturismele. Ghidurile turistice informau că puteau fi parcurse, cu mare greutate, doar de către motocicliștii antrenați să înfrunte muntele și bolovănișurile.

Șantierul uriaș de pe Lotru a reconfigurat complet zona idilică a Parângului

Din 1966, anul care a marcat începerea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Lotru – Ciunget, cea mai mare de pe râurile interioare ale României, situația ținutului sălbatic și somptuos din masivul Parâng avea să se reinventeze complet.

Drumurile care duceau spre șantierele din munți au fost amenajate complet. În zonele alpine, unde temperaturile scădeau iarna până la minus 30 de grade, au fost ridicate primele clădiri pentru cazarea muncitorilor.

Șantier muncitoresc în vremea comunismului

La mijlocul anilor ’60, peste 8.000 din oameni au ajuns în zona montană unde urma să fie amenajat lacul de acumulare Vidra, barajul și hidrocentralele de pe Lotru.

Regimul comunist vedea în ținutul alpin, animat în premieră de un puhoi de oameni și mărginit de creste maiestuoase de peste 2.000 de metri, un loc care putea fi exploatat turistic. Asta, în pofida unui dezavantaj evident, lipsa infrastructurii rutiere, aproape inexistentă în acea vreme.

Stațiunea Vidra-Voineasa la începuturi

„Zona Lotru este situată în plin centrul ţării. Prin organizarea ei turistică ar deveni accesibilă pentru 65 la sută din populaţia ţării, cu un maximum de 3 – 4 ore de mers cu maşina, şi pentru 40 la sută din populaţia ţării, pentru un maxim de două ore de mers cu maşina.

Noua şosea naţională — variantă a şoselei Europa 15 — care este în curs de realizare, legând Valea Oltului cu Valea Jiului prin Brezoi- Voineasa, Petroşani, trecând prin cataractele Lotrului şi peste masivul Parâng, împreună cu alte 200 kilometri de drumuri noi, ce vor asigura accesul şi pe văile cele mai sălbatice, sunt argumente elocvente de polarizare a turismului intern în această zonă.

Racordurile cu reţeaua naţională de comunicaţii sunt multiple şi divergent direcţionate, asigurând legături cu toate zonele geografice ale ţării noastre”, scria revista Contemporanul, în 1969.

Însă, lipsa infrastructurii părea rezolvată odată cu construcția șoselei montane de pe malul lacului Vidra, numită atunci Europa 15. Artera urma să deschidă calea turiștilor străini spre Valea Lotrului, locul unde urmau să fie amenajate noile stațiuni sclipitoare din jurul lacului Vidra.

Salba stațiunilor ”olimpice” cu peste 5.000 de locuri

• Comuna Voineasa din județul Vâlcea se afla atunci în plin șantier, prin coloniile muncitorești de la Lotru.
• Planurile regimului comunist propuneau transformarea ei într-o inovatoare stațiune climaterică, cu circa 5.000 de locuri. La mai puțin de 30 de kilometri de ea, urmau să fie construite stațiunile „olimpice” de pe malul Lacului Vidra – Vidra, Alba și Mura – cu o capacitate totală de peste 5.000 de locuri.
• Primele lucrări au început în 1967, la Voineasa și pe malul stâng al lacului Vidra.
• Localitatea Voineasa, care găzduia atunci în coloniile sale muncitorești, sute de oameni care munceau la stațiune amenajarea hidroenergetică de pe Lotru, se afla în curs de sistematizare pentru a fi transformată într-un orășel turistic.

Stațiunea Vidra-Voineasa. Foto: Facebook

„Cele două platforme ale acropolei Voineasa: prima platformă, de la cota 625 metri, cuprinde un mare hotel cu 350 paturi pentru preluarea turiştilor în tranzit, mari restaurante, baruri, o sală de spectacole, club-cazino, spaţii pentru comerţ, prestaţii, servicii, birouri, oficii O.N.T. şi de voiaj, un bazin de înot.

Toate aceste obiective formează o unitate compoziţională perceptibilă de la distanţă din direcţiile de intrare în staţiune, integrată în frontul estetic al staţiunii. Acesta cuprinde şi hoteluri cu volum mare de 250—370 paturi, din cadrul celei de a doua platforme de la cota 640— 700, orientate spre valea Voineşiţei.

Spre vest, staţiunea este mărginită de o serie de hoteluri mai mici şi de vile, încadrate în frumosul parc natural, după care începe zona dotărilor de agrement şi sport”, explica arhitectul Adrian Oprea, în revista Contemporanul, în 1969.

Stațiunea Vidra-Voineasa. Foto: Facebook

S-a făcut imposibilul pentru a nu se tăia nici un brad, ca zona de dezvoltare a staţiunii să se prezinte sub forma unui parc natural cu o valoare peisagistică unică. Astfel, s-a asigurat posibilitatea încadrării obiectelor de arhitectură în acest cadru magnific, completa autorul planurilor.

Alte 3 stațiuni urmau să fie construite: două în jurul lacului Vidra, iar o a treia în zona alpină din vecinătatea lacului de acumulare. Amenajat în anii ‘70, la aproape 1.300 de metri, lacul Vidra se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de hectare şi are o lungime de 9 kilometri, fiind înconjurat de dese păduri de molid.

Ansamblul turistic de la Vidra era destinat sezonului de iarnă

La sfârșitul anilor ‘60, au început lucrările la primele construcții ale ansamblului turistic de la Vidra, plănuit la o capacitate de peste 2.200 de locuri de cazare pentru turiștii sezonului de iarnă, dar și pentru cei atrași de sporturile nautice.

Stațiunea Vidra-Voineasa. Foto: Facebook

„Staţiunea, prima trecută la execuție, este compusă urbanistic din 3 ramuri, desfăşurate pe relief, ce se întâlnesc pe o dominantă — un ansamblu compus dintr-un mare hotel de tranzit de 350 paturi, restaurante, spaţii pentru comerţ şi servicii, recepţie generală şi dotări orăşeneşti.

Fiecare ramură este formată din câteva hoteluri cu capacităţi variind de la 150 la 270 paturi. Planul staţiunii este întregit şi de 20 de vile şi cinci case cu câte 18 paturi, precum şi de dotările speciale”, mai arăta arhitectul.

Stațiunea Alba era destinată exclusiv tineretului

Deasupra stațiunii lacului Vidra, la cota 1.850 de metri, urma să fie amenajată stațiunea pentru sportivi și tineret Alba.

Stațiunea Vidra-Voineasa. Foto: Facebook

„Soluţia propusă pentru această mică staţiune este aceea a unui mare han tradiţional, realizat din volume variate racordate între ele, cu acoperişuri înalte susţinute de masive ziduri din piatră.

Această staţiune urmează a fi realizată odată cu complexul sportiv competiţional format din pârtii şi piste pentru coborâre olimpică, slalom bărbaţi şi femei, bobi, trambuline, săniuţe şi antrenamente, odată cu construcţiile şi amenajările cantonamentului sportiv.

Aceste lucrări vor fi legate între ele şi cu staţiunile Vidra şi Alba printr-un teleferic magistral spre care duc şi linii de telescaune deservind câte două piste”, arăta arhitectul.

Telefericul avea traseul astfel conceput încât plimbarea să fie în sine o atracție turistică, cuprinzând panoramic întregul bazin Lotru.

Stațiunea Mura, pe malul drept al lacului Lotru, era destinată exclusiv sportivilor

A treia staţiune din complexul Vidra, denumită Mura, a fost proiectată pe malul drept al lacului, și era planificată pentru odihna și recuperarea sportivilor.

„Staţiunile ansamblului turistic de pe Lotru vor fi dotate cu toate amenajările sportive şi de agrement curente, cu mijloace de transporturi mecanice, cu heliporturi pentru comunicaţii rapide zonale şi extrazonale, cu reţea telefonică şi de televiziune, cu tot ceea ce este necesar pentru a asigura o exploatare la nivelul marilor staţiuni internaţionale, vor fi deci competitive în cadrul turismului mondial, capabile să găzduiască o viitoare Olimpiadă, cu toate amenajările grandioase pe care le presupune acest eveniment”, informa arhitectul.

Până în 1969 au fost date un grup de hoteluri de la Vidra, precum și șoseaua de circa 30 de kilometri între Vidra și Voineasa.

În anii următori, deși lucrările la stațiunile de la Vidra au continuat dificil, a persistat ideea ca acestea să devină decorul unei viitoare olimpiade de iarnă. Unele stațiuni au rămas, în final, la pur stadiu de proiecte.

Investițiile sunt sistate, Ceaușescu renunță la planul său ambițios

Voineasa a fost declarată stațiune turistică în anul 1981, odată cu deschiderea primelor hoteluri și moteluri. Avea o capacitate de peste 1.100 de locuri, iar în iernile următoare a fost luată cu asalt de un număr impresionant de turiști.

Primele moteluri din Vidra au fost inaugurate în toamna anului 1989, având o capacitate de circa 600 de locuri. Tot atunci, autoritățile comuniste anunțau triumfal că întreaga stațiune va avea 1.100 de locuri de cazare, o pârtie de schi și un telescaun.

• Însă, în anii ‘80, dorința regimului Ceaușescu de a organiza aici stațiunile pentru Jocurile Olimpice de Iarnă s-a spulberat definitiv. Unele hoteluri au fost lăsate în paragină, iar investițiile au stagnat, mai scrie sursa citată.

Transalpina a impulsionat turismul în zonă. Ansamblul de resorturi alpine a renăscut

• La sfârșitul anilor 2000, odată cu modernizarea DN 67C (Transalpina) și DN 7A, superbele atracții turistice ale Munților Parâng, Șureanu și Lotrului au recaptat atenția românilor. Încet-încet, zonele de agrement pentru turismul de iarnă s-au dezvoltat organic, prin investiții publice și private.

De pe malul lacului Vidra turiștii pot urca cu telegondola, la Domeniul schiabil Transalpina, aflat la cota 1.800 de metri. Apoi, pot continua ascensiunea cu teleschiul, spre pârtiile de pe Vârful Bora, de peste 2.000 de altitudine. Mai mult, la circa 30 kilometri de Vidra, deasupra Lacului Oașa, turiștii găsesc Domeniul Schiabil Șureanu, accesibil iarna de pe Transalpina, tronsonul Sebeș – Lacul Oașa.

Domeniul schiabil Transalpina

Ambele zone alpine, împreună cu stațiunea montană Rânca și cu stațiunea Parâng, aflate la câteva zeci de kilometri distanță, în Munții Parâng, pun la dispoziție mai mulți kilometri de pârtii (unele dintre ele coborând la peste 2.000 de metri altitudine), instalații de schi și numeroase locuri de cazare.

RECOMANDAREA AUTORULUI

• Câți bani a făcut Ceaușescu din vânzarea sașilor din Ardeal și Banat. Adevărul despre una dintre cele mai secrete misiuni ale Securității comuniste
• Nicolae Ceauşescu, omagiat de nostalgici, de ziua lui. Câți oameni s-au strâns la mormântul din Ghencea. ”Nu a făcut un rău, a făcut răul necesar”