Prima pagină » Social » Topul chiriilor în România, care este cel mai scump oraș / Prețurile au EXPLODAT în 2023!

Topul chiriilor în România, care este cel mai scump oraș / Prețurile au EXPLODAT în 2023!

Topul chiriilor în România, care este cel mai scump oraș / Prețurile au EXPLODAT în 2023!

Față de aceeași perioadă a anului trecut, interesul pentru chirii a fost mult mai ridicat în luna iunie a anului curent. În medie, prețurile cerute pentru chirii au crescut cu 12%.

De asemenea, tot mai mulți români caută să închirieze locuințe, arată datele agențiilor de specialitate.

Prețurile, mai mari de la un an la altul

Prețurile solicitate pentru chirii au crescut, în medie, cu 12% de la un an la altul (iunie 2022 vs. iunie 2023).

Conform datelor Storia.ro, comparativ cu luna iunie 2022, prețurile medii pentru chirii au crescut cu 15% pentru apartamentele cu trei camere, cu 14% la apartamentele cu două camere și cu 6% în cazul garsonierelor.

Analizând creșterile pe sectoare, se observă că prețurile medii pentru chirii au crescut pentru toate categoriile de locuințe, cele mai mari creșteri înregistrându-se la apartamentele cu trei camere, unde prețurile solicitate sunt mai ridicate cu 25% în Sectorul 5, cu 22% în Sectorul 4 și cu 20% în Sectorul 3.

În luna iunie a.c., chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 280 de euro (Sectorul 5) și 365 de euro (Sectorul 1).

Prețurile medii ale apartamentelor cu două camere s-au aflat între 420 de euro (Sectorul 4) și 600 de euro (Sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii cuprinse între 500 de euro (Sectorul 6) și 900 de euro (Sectorul 1).

Cele mai scumpe orașe din țară

Comparativ cu luna iunie a anului trecut, la nivelul țării s-au înregistrat mai multe creșteri ale prețului mediu solicitat pe toate categoriile de apartamente.

În același timp, chiriile medii au rămas relativ similare față de luna trecută, cea mai mare creștere înregistrându-se la Constanța, la apartamentele cu trei camere (8%).

Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca, în iunie 2023, prețurile medii solicitate au rămas constante cu cele din luna anterioară pentru apartamentele cu două camere, dar au crescut în cazul apartamentelor cu trei camere (+8%) și au scăzut în cazul garsonierelor (-3%).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 18% în cazul apartamentelor cu trei camere, cu 11% pentru apartamentele cu două camere și cu 7% în categoria garsonierelor.

Astfel, în Cluj-Napoca, în iunie 2023, o garsonieră se închiriază, în medie, cu 320 de euro, un apartament cu două camere, cu 500 de euro, iar un apartament cu trei camere, cu 650 de euro.

Iași

În Iași, prețurile medii solicitate au rămas relativ similare față de luna anterioară, singura creștere înregistrându-se la garsoniere (+4%). Comparativ cu iunie 2022, prețurile medii solicitate au crescut cu 14% pentru apartamentele cu două camere, cu 12% pentru garsoniere și cu 11% pentru apartamentele cu trei camere.

În Iași, o garsonieră se închiriază, în medie, cu 280 de euro, un apartament cu două camere – 400 de euro, în timp ce unul cu trei camere – 500 de euro.

Brașov

Prețurile medii solicitate au rămas la același nivel ca luna anterioară pentru apartamentele de două și trei camere, dar au crescut pentru garsoniere.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile de închiriere au crescut, în medie, cu 28% pentru apartamentele cu trei camere, cu 24% pentru garsoniere și cu 18% pentru apartamentele cu două camere.

Constanța

În Constanța s-a observat o scădere a prețurilor medii de 13% la garsoniere și de 10% la apartamentele cu două camere, în timp ce prețurile medii pentru apartamentele cu trei camere au rămas constante.

Față de anul trecut, prețul mediu al chiriilor a crescut de la an la an pe toate segmentele de apartamente.

Timișoara

Comparativ cu luna anterioară, în Timișoara prețurile medii solicitate pentru închiriere au rămas relativ similare, înregistrându-se o ușoară creștere la apartamentele cu trei camere (5%). Față de aceeași perioadă a anului trecut, chiriile medii sunt ușor mai ridicate, cea mai semnificativă creștere regăsindu-se la apartamentele cu trei camere, de 16%.

Dacă în iunie 2022, un apartament cu trei camere se închiria în medie cu 380 de euro, în iunie a.c. chiria medie a fost de 440 de euro.

Sibiu

În Sibiu, prețurile medii solicitate au rămas similare pentru garsoniere și apartamentele cu două camere, în timp ce, pentru apartamentele cu trei camere prețurile medii au scăzut cu 4%.

Față de luna iunie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut pe toate categoriile de apartamente – cu 26% pentru apartamentele cu trei camere, cu 25% pentru garsoniere și cu 17% pentru apartamentele cu două camere.

Oradea

Prețurile medii solicitate au crescut cu 6% la apartamentele cu trei camere, dar au scăzut cu 3% în categoria garsonierelor, față de luna anterioară.

Comparativ cu luna iunie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut cu 21% în cazul apartamentelor cu două camere, cu 11% în categoria garsonierelor și cu 9% la apartamentele cu trei camere.

Craiova

Și în Craiova prețurile medii au rămas relativ similare cu cele din luna precedentă.

Însă, comparativ cu iunie 2022, s-au înregistrat creșteri ale prețului mediu la: garsoniere (+20%), apartamente cu două camere (14%) și la cele cu trei camere (5%).

Arad

În Arad, prețurile medii ale chiriilor au rămas relativ similare față de luna mai.

Totuși, față de luna iunie 2022, s-au observat creșteri de 17% la apartamentele cu trei camere. Prețurile medii pentru garsoniere și apartamente cu două camere au înregistrat creșteri mai temperate, de 6%, respectiv 7%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană