Prima pagină » Social » Tot ce trebuie să știi despre cum poți merge în pelerinaj de Hramul Sfintei Parascheva! Reguli noi pentru credincioșii care vin la Iași

Tot ce trebuie să știi despre cum poți merge în pelerinaj de Hramul Sfintei Parascheva! Reguli noi pentru credincioșii care vin la Iași

Tot ce trebuie să știi despre cum poți merge în pelerinaj de Hramul Sfintei Parascheva! Reguli noi pentru credincioșii care vin la Iași
Reguli noi pentru credincioșii care vin la Iași / Sursa FOTO: https://www.cancan.ro

Din cauza pandemiei Covid-19, pelerinajul de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi organizat anul acesta în condiţii speciale. Astfel, Arhiepiscopia Iașilor informează că racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi depusă în baldachinul special amenajat timp de o săptămână, începând cu data de 8 octombrie.

În plus, la manifestările religioase organizate în data de 14 octombrie pentru prăznuirea Hramului Sf. Cuvioase Parascheva nu vor fi aduse nici din ţară şi nici din străinătate alte sfinte moaşte sau relicve.

Arhiepiscopia Iașilor, măsuri de protecție a creștinilor

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au subliniat că vor fi luate o serie de măsuri menite să protejeze sănătatea pelerinilor în contextul epidemiologic în care ne aflăm. „Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.

Momentul tradiţional «Calea Sfinţilor» va avea o altă desfăşurare, întrucât nu este permisă prezenţa mulţimilor de credincioşi. Racla cu sfintele moaşte va fi purtată de o maşină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele oraşului. Credincioşii din Iaşi vor putea astfel să privească şi de la nivelul ferestrelor şi al balcoanelor acest «pelerinaj» deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva”, se arată într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Iaşilor.

Pe de altă parte, pentru a evita aglomeraţia, va exista un culoar de acces către moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. Iată ce afirmă înalții ierarhi ai Arhiepiscopiei Iaşilor: „După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului.

De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioşii vor trece şi peste covoraşe dezinfectante. Fiecare închinător va primi un pachet ambalat şi oferit în condiţii stricte de igienă care va conţine câte o iconiţă, un acatist al Sfintei Parascheva şi o sticluţă de aghiasmă. Intrarea şi ieşirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite şi create astfel încât să se poată respecta regula distanţării fizice”.

Staționarea în interiorul Catedralei Mitropolitane, interzisă

Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane şi nici în curte nu se va putea staţiona, spre a se evita astfel grupurile şi aglomeraţia de persoane.

Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iaşi să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriaşi din parohiile ieşene sau în lăcaşurile de cult.

În data de 14 octombrie 2020, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi”, mai anunță Arhiepiscopia Iaşilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei