Prima pagină » Social » Un adolescent de 17 ani din Tulcea a fost BĂTUT cu bestialitate pe stradă. Victima a murit

Un adolescent de 17 ani din Tulcea a fost BĂTUT cu bestialitate pe stradă. Victima a murit

Alex Manole
Un adolescent de 17 ani din Tulcea a fost BĂTUT cu bestialitate pe stradă. Victima a murit

Un adolescent de 17 ani a murit după ce a fost bătut pe o stradă din Tulcea. Suspecții, doi bărbați, în vârstă de 32 și 35 de ani, au fost reținuți de poliție.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de dumică spre luni pe strada Constructorilor.

„Din probele administrate până în acest moment a rezultat faptul că de grupul format din cinci tineri, din care făcea parte și victima F.R.I., s-a apropiat un alt grup de trei persoane cu un comportament agresiv. Fără un motiv anume, unul dintre cei trei, respectiv C.M., în vârstă de 35 de ani, i-a aplicat minorului F.R.I. multiple lovituri, cu pumnul în zona feței și cu picioarele în zona abdomenului. Când F.R.I. a reușit să se ridice și a încercat să se refugieze din zona în care se aflau agresorii, a fost prins și imobilizat de către o altă persoană din grupul celor trei, respectiv R.P. în vârstă de 32 de ani. Acesta i-a aplicat două lovituri de pumni la nivelul feței, urmare a cărora victima a căzut fără cunoștință la pământ”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Tulcea. Victima, care se afla în stop-cardiorespirator, nu a mai putut fi salvată.

Acest incident s-a petrecut după ce în weekend un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat mortal în Iași când a încercat să aplaneze un conflict izbucnit la o petrecere de majorat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
Mojtaba Khamenei, mesaj dur către Trump după suspendarea acordului de pace: „Marele Satana și-a arătat din nou adevărata față”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Prosport.ro
Cum arată Laura Teodoru la aproape 10 ani de când a renunțat la televiziune. Apariție hot în costum de baie
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
Mediafax
Sârșitul „erei Orbán”: Președintele Tamas Sulyok, ultimul „acolit”, pleacă de la putere
Click
Ce a făcut Mihaela Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „Te iubesc”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte să fie ucisă cu 93 de lovituri de cuțit: Sunt amețită
Ce se întâmplă doctore
Roxana Vancea face senzație! Şi-a etalat formele apetisante pe internet. Cum se menține în formă?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026. A depășit Grecia și Italia
Descopera.ro
Cine a inventat omleta? O poveste veche de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Un sportiv britanic a doborât unul dintre cele mai vechi recorduri mondiale din atletism