Prima pagină » Social » VIDEO| Cătălin, un șofer din Constanța, s-a prăbușit cu TIR-ul într-o prăpastie de 20 de metri. Băiatul împlinise 23 de ani

VIDEO| Cătălin, un șofer din Constanța, s-a prăbușit cu TIR-ul într-o prăpastie de 20 de metri. Băiatul împlinise 23 de ani

Cătălin, un tânăr șofer din comuna Mihail Kogălniceanu, Constanța, și-a pierdut viața în tragicul accident de vineri dimineață de pe Autostrada A4.

Băiatul era șofer de TIR și avea doar 23 de ani. Tragicul accident s-a petrecut, vineri dimineață, la ora 5. Cătălin conducea un TIR încărcat cu cereale, cu care se pregătea să se încadreze în sensul giratoriu de la Agigea.

La un moment dat, șoferul a pierdut controlul autovehiculului. TIR-ul a părăsit suprafaţa de drum şi a sărit peste parapete, prăbușindu-se într-o prăpastie de aproape 20 de metri.

Din nefericire, Cătălin a rămas încarcerat în cabină și a fost nevoie de o echipă de descarcerare. Tânărul nu a mai putut fi salvat.

În această dimineață, în jurul orei 05.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe A4 – dinspre A2 către DN 39 A (Poarta 9 Port Constanța). În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat, de 23 de ani, a condus un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu rondoul unui sens giratoriu, ulterior părăsind partea carosabilă și căzând într-o prăpastie de aproximativ 20 de metri. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală„, se arată în comunicatul poliţiei din Constanţa.

Cătălin împlinise 23 de ani

Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul din această dimineață de pe autostrada A4 împlinise 23 de ani, în urmă cu două zile.

Dumnezeu sa te ierte jurule ai fost și vei rămâne un prieten bun și un coleg pe cinste , drum bun spre ceruri prietene drag nu te vom uita”, a scris un apropiat al băiatului.

Pe pagina sa de Facebook au apărut mai multe mesaje de condoleanțe de la prieteni și cunoștințe.

  • Doamne ferește! Nu am cuvinte, nu-mi vine sa cred! Condoleanțe! Cuvintele sunt de prisos acum! Putere familiei sa poate trece peste!
  • Nu am cuvinte Dumnezeu să-l ierte .. prea devreme . Putere familiei. Si sincere condoleante
  • Dumnezeu să-l ierte și sa-l odihnească în pace în lumea celor drepți! Condoleanțe familiei!
  • Sincere condoleanțe, fără cuvinte, Dumnezeu sa ierte!
  • Offf doamneee!! Condoleanțe și multă putere familiei greu incercate! Dumnezeu sa l așeze în împărăția lui!
  • Sincere condoleanțe! Multa putere familiei!”, sunt câteva dintre mesajele scrise pe pagina de socializare a lui Cătălin.

Totodată, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală.


Citește și Situație alarmantă după cazul lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia în Franța, sub ochii soției: „Șoferii refuză să mai plece în curse, de groaza atacurilor” | EXCLUSIV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Un mister al Everestului, tot mai aproape de rezolvare. Cine ar putea fi „Green Boots”