Prima pagină » Sport » Burleanu, despre meciurile aranjate: Fotbalul românesc e în criză și trebuie luate măsuri dure

Burleanu, despre meciurile aranjate: Fotbalul românesc e în criză și trebuie luate măsuri dure

Burleanu, despre meciurile aranjate: Fotbalul românesc e în criză și trebuie luate măsuri dure
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, referindu-se la acuzațiile privind aranjarea unor meciuri din Liga I, că fotbalul românesc se află în criză, astfel că trebuie luate măsuri dure în asemenea cazuri.

„Tot ce înseamnă zona de integritate, aveți un departament foarte activ în federație, care acționează. Azi, avem o colaborare foarte bună cu toate instituțiile abilitate, astfel încât tot ceea ce înseamnă cercetări în această fază nu pot fi făcute public. Orice acuzație trebuie să fie probată. Sunt două zone, una sportivă și una a instituțiilor statului. În zona sportivă este sarcina Comisiei de Disciplină, iar în ceealaltă zonă ați văzut deja vizita la DNA și probabil probele care au fost. Sunt lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Toți trebuie să conștientizăm că situația fotbalului românesc este una de criză. Iar într-o situație de criză trebuie să iei niște măsuri foarte dure”, a declarat Burleanu.

Întrebat dacă în ultima perioadă i s-a părut vreun rezultat suspect sau vreo evoluție suspectă, Burleanu a spus: „Nu vreau să comentez, pentru că orice declarație a mea ar fi foarte ușor interpretată”.

Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că nu are niciun fel de problemă vizavi de intenția fostului jucător dinamovist Ștefan Bărboianu de a-l acționa în instanța civilă. „Cum merge Bărboianu, îmbrăcat în civil? E decizia fiecăruia unde merge, nu am nicio problemă. Conducătorii federație au același interes ca și mine, să facem curățenie în fotbalul românesc, să se joace strict în teren, să fie spectaculos, să readucem spectatorii la stadion”, a spus Negoiță.

Ionuț Negoiță l-a acuzat, la 6 mai, pe fundașul Ștefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu și-a apărat corect șansele în derbiul cu Steaua, pierdut de „alb-roșii” cu scorul de 1-3, omul de afaceri precizând că știe toate detaliile „trădării”.

Conducătorul clubului dinamovist a fost, luni și marți, la DNA, dar, potrivit unor surse din cadrul FRF, nu a prezentat procurorilor anticorupție nicio probă care să-l incrimineze pe Ștefan Bărboianu că nu și-ar fi apărat corect șansele la meciul cu Steaua.

Conform surselor citate, FRF a făcut o sesizare, prin Departamentul de Integritate, la Direcția Națională Anticorupție, luni Negoiță fiind însoțit la DNA de către șeful acestui departament Costin Negraru, iar marți s-a prezentat singur în fața procurorilor.

De asemenea, secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a sesizat, marți, în scris, Comisia de Disciplină în legătură cu declarațiile făcute de Negoiță la 6 mai, acționarul FC Dinamo urmând să fie audiat în cursul săptămânii viitoare.

Ștefan Bărboianu a fost titular, la 3 mai, în meciul formației Dinamo (antrenată atunci de Flavius Stoican), pierdut cu scorul de 1-3, pe teren propriu, în fața echipei Steaua, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii I. El a provocat în minutul 76 lovitura de la unsprezece metri din care Steaua a deschis scorul, prin Nicolae Stanciu.

La două zile după această partidă, FC Dinamo a anunțat rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Ștefan Bărboianu.

În vârstă de 27 de ani, Bărboianu a revenit la Dinamo în luna ianuarie a anului 2014, de la Astra Giurgiu. El a mai jucat la formația „alb-roșie” în 2011.

Foști și actuali sportivi, președinți de federații și de cluburi și personalități din lumea sportului au participat, vineri, la aniversarea Clubului Sportiv Dinamo, care a împlinit 67 de ani de existență.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!