Prima pagină » Sport » Dinu Gheorghe „atacă” sentințele din dosarul transferurilor: 34 de ani pentru 1,2 milioane de dolari e cam mult

Dinu Gheorghe „atacă” sentințele din dosarul transferurilor: 34 de ani pentru 1,2 milioane de dolari e cam mult

Președintele clubului Astra Giurigiu, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, că în opinia sa condamnările de 34 de ani de pușcărie în dosarul transferurilor sunt cam mari în comparație cu prejudiciul de 1,2 milioane de dolari creat de cei opt inculpați.

„E o lovitură pentru oamenii care sunt acum unde sunt, pentru familiile lor și apoi pentru fotbalul românesc. Din păcate nu avem ce face. Nu vreau să contest decizia unei instanțe, dar mi se par mult prea aspre pedepsele, pentru sumele care trebuie recuperate de stat. Adică pentru 1,2 milioane de dolari, 34 de ani de pușcărie e cam mult”, a declarat Gheorghe la Casa Fotbalului.

Când a vorbit despre fostul său colaborator de la Rapid, George Copos, Dinu Gheorghe avea lacrimi în ochi: „Îmi pare rău în primul rând pentru George Copos, este un prieten foarte foarte bun al meu și din păcate a ajuns aici din cauza unor tâmpenii. George Copos trebuie să reziste acolo pentru el și pentru familia lui. Sper să fie tare și îl susținem. Noi prietenii lui vom fi alături de el în permanență. Normal că George regretă că a investit în fotbal. A investit în medie 1,5 milioane de dolari anual din banii lui personal. Bani care nu s-au mai întors niciodată. Nu știu dacă de acum vor fugi investitorii din fotbal, dar vor avea o reținere. Până nu se va armoniza Legea fiscalității cu Legea Sportului va fi foarte greu, pentru că taxele sunt înrobitoare acum. Din bugetul Astrei de acum 50 la sută merge la taxe și impozite”.

Întrebat dacă justiția a făcut curat în fotbalul românesc după condamnările de marți, Dinu Gheorghe a răspuns: „Nu, pentru că și romanii au căutat adevărul absolut și nu l-au găsit. Vor mai fi probabil cazuri izolate dar eu sper să nu se mai ajungă aici. Pentru că acum suferă din punct de vedere al imaginii. Să sperăm că am semnat bine contractele și că nu voi ajunge în siotuația ca cineva să interpreteze ceva ce am semnat”.

În ceea ce îl privește pe Gheorghe Popescu, președintele Astrei consideră că fostul căpitan al Barcelonei ar trebui să ia totul de la zero după ce își va ispăși pedeapsa. „Gică Popescu trebuie să ia totul de la zero. S-a încheiat o etapă a vieții lui, iar când va ieși de acolo va trebui să fuie ca un nou născut. Pentur că tot ce a construit anii ăștia nu îi mai poate fi de folos niciodată”, a mai spus Gheorghe.

Toți cei opt inculpați în dosarul transferurilor au primit, marți, pedepse definitive cu închisoarea: fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat de Curtea de Apel București, la trei ani și opt luni de închisoare cu executare; managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare; fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la șase ani și patru luni de închisoare cu executare, la fel ca fostul impresar Ioan Becali; impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare; fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare; fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la șefia Federației Române de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!