Prima pagină » Sport » Elias Charalambous de la FCSB: „Avem un drum lung în fața noastră”

Elias Charalambous de la FCSB: „Avem un drum lung în fața noastră”

Elias Charalambous de la FCSB: „Avem un drum lung în fața noastră”

FCSB a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, într-un derby care a contat pentru etapa a 21-a a Superligii de fotbal.

Bucureștenii au ajuns la opt meciuri consecutive fără înfrângere, cinci victorii și trei egaluri.

Elias Charalambous de la FCSB: „Avem un drum lung în fața noastră”

Elevii lui Charalambous sunt pe locul 9, cu 31 de puncte, iar Rapid e lider, cu 39 de puncte.

„Este o victorie foarte importantă în această seară. Sunt trei puncte importante în lupta pentru acest campionat. Era foarte important pentru noi să câștigăm. Am dominat meciul, mai ales în prima repriză.

Cred că puteam să mai înscriem, față de acel gol, am fost agresivi, apoi în repriza a doua am început bine cu acea ocazie a lui Bîrligea. Am arătat atitudinea de care aveam nevoie, am reușit să înscriem un al doilea gol, dar a trebuit să suferim până la final. Trebuie să îi felicit pe băieți și pe suporteri. Cred că rezultatul este corect.

Ca să câștigi un astfel de meci, trebuie să fie un efort de echipă. Am reușit să luăm trei puncte. Acum este timpul pentru odihnă, să ne bucurăm de Crăciun. Dacă vom fi sănătoși, restul va veni.

Avem un drum lung în fața noastră și trebuie să continuăm să muncim. Am sentimentul că jucăm din ce în ce mai bine. Vom încerca tot ce putem să câștigăm titlul, pas cu pas, meci cu meci’, a mai spus antrenorul cipriot”, a declarat Elias Charalambous.

Meciul FCSB -Rapid a fost unul de mare audiență, cele două posturi de sport având cifre excelente.

Digi Sport și Prima Sport au adunat un rating de aproape 8%, cu care au reușit să bată toate programele importante ale Pro TV-ului pe ziua de duminică.

FCSB – Rapid a avut o audiență cu 80% peste redifuzarea filmului „Singur Acasă”, de duminică după-amiază, la ora 16:00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce nume nou intenționează Donald Trump să-i dea Strâmtorii Ormuz?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!