Horia Tecău: „Îmi place chimia pe care o am cu Simona pe teren”

Horia Tecău: „Îmi place chimia pe care o am cu Simona pe teren
Publicat: 07/09/2015, 10:44

Prezentăm interviul acordat de Horia Tecău corespondentului MEDIAFAX, după victoria obținută, duminică, alături de Simona Halep, în meciul cu Julia Goerges și Nenad Zimonjici:

Reporter: Ați făcut un meci mare, ce așteptari aveți în continuare?

Horia Tecău: A fost o experiență frumoasă, am jucat pe un teren mare, publicul a fost numeros, nu țin minte dacă am avut vreodată atâția spectatori la un meci de mixt, mă bucur ca au venit foarte mulți români la meciul nostru și ne-am simțit bine, ne-am distrat. Știam că va fi un meci dificil, Zimonjici a mai jucat cu Georges și chiar au facut o finală de Grand Slam, sunt jucători care evoluează destul de des în circuitul de dublu și știam că va fi un meci greu, dar pentru noi n-a fost nicio presiune, jucăm mai mult de distracție, de experiență. Simona nu joacă foarte mult dublu, e prima dată când joacă mixt și e ceva nou pentru ea, dar am văzut că-i place și se simte bine și mă bucur că am câștigat și astazi și că avem ocazia să mai jucăm încă un meci”

R: Cât de mult te inspiră Simona?

HT: Ea nu joacă foarte mult dublu, dar este o jucătoare foarte bună și de fiecare dată cand îi dau vreun sfat să lovească mingea pe lung de linie sau sa facă vreo intercepție, se descurcă foarte bine, numai că nejucând foarte mult dublu nu prea simte situațiile de joc, însă cu cât o să joace mai des, cu cât o să jucăm mai mult împreună la dublu mixt, cu atât cred că putem fi o echipă puternică, pentru ca îmi place și chimia pe care o am cu ea pe teren, dar și modul în care joacă. Suntem prieteni, ne cunoaștem de când eram copii la școala sportivă din Constanța și acum că am ajuns la US Open și chiar jucăm la dublu mixt împreună. Este o experiență frumoasă pentru noi și mă bucur că reușim să aducem mulți spectatori la meciurile noastre. În mare parte datorită ei vin foarte mulți români să ne susțină și e un trend bun și pozitiv pentru tenisul romanesc și are foarte mult de a face cu Simona.

R: Ești și strateg, și antrenor și jucător principal în acest cuplu de dublu, ce părere ai de viitorii adversari, Paes și Hingis?

HT: Nici nu m-am uitat pe tablou, nu știam. Va fi un meci interesant. Sunt doi jucători foarte experimentați, îi cunosc foarte bine pe amândoi, au câștigat în Australia, au câștigat și la Wimbledon, dar i-am bătut la Roland Garros anul acesta (n.r. – în echipă cu slovena Katarina Srebotnik), deci îi cunosc destul de bine. Va fi un meci foarte plăcut, mă bucur că jucăm împotriva lor”

R: Cum merge competitia pe celalalt tablou?

HT: Avem turul 3 mâine (n.r. – luni), am avut noroc în turul 2, adversarii noștri s-au retras și am avut o zi liberă. A fost bine pentru echipa noastră, pentru ca Roger a fost puțin accidentat la umăr și am mai avut o zi de pauză, ne simțim bine fizic, lovim mingea destul de bine și pregătim doar meciul următor. ne dorim să caștigăm aici, dar ne concentrăm pentru fiecare meci la rând.

R: Și vremea s-a imbunătățit, nu mai e atât de cald…

HT: Noi suntem bine pregătiți fizic și nu ne deranjează nici căldura, nici umiditatea, cred că suntem una dintre echipele care se pregătesc cel mai bine și pe teren și în sală și am încercat tot timpul sa facem un avantaj din lucrul acesta. Vreau doar să fie o zi bună pentru noi și să ieșim invingători.

Perechea Simona Halep/Horia Tecău a învins, duminică, cu scorul de 6-2, 7-5, cuplul Julia Goerges Nenad Zimonjici (Germania/Serbia), cap de serie numărul 8, și s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu mixt de la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Simona Halep și Horia Tecău sunt programați pe terenul Grandstand pentru meciul din sferturile de finală, cu perechea Monica Hingis/Leander Paes (Elveția/India), cap de serie numărul 4. Aceasta este a parta întâlnire de dublu de pe Grandstand (partidele încep luni, la ora 18.00).

Tot pe acest teren, în meciul al doilea al zilei de luni, Horia Tecău și colegul său olandez, Jean-Julien Rojer, favoriții numărul 3, vor da piept cu echipa americană Eric Butorac/Scott Lipsky, în optimile de finală ale probei de dublu masculin.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de...
Două anotimpuri în România. Ce vești ciudate au dat meteorologii
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția