Prima pagină » Sport » La cât se ridică averea Simonei Halep, după victoria de la Indian Wells

La cât se ridică averea Simonei Halep, după victoria de la Indian Wells

Simona Halep, locul 3 WTA, a ajuns la 8,315 milioane de dolari câștigați în carieră, după finala câștigată, duminică, la turneul de la Indian Wells, sumă cu care ocupă locul 39 în lume, în clasamentul premiilor obținute la competițiile de tenis, în era WTA.

Ierarhia întocmită de Asociația Jucătoarelor Profesioniste (WTA) nu ține cont de inflația monedei americane și nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici.

În vârstă de 23 de ani, Simona Halep a urcat în această ierarhie după ce a încasat un premiu de 900.400 de dolari, în urma finalei de la Indian Wells. Ea a depășit jucătoare în activitate cu o bogată carieră, cum ar fi Roberta Vinci (Italia, 32 de ani, 7,9 milioane de dolari) sau Ekaterina Makarova (Rusia, 26 de ani, 7,5 milioane de dolari).

Clasamentul premiilor obținute în carieră este condus detașat de americanca Serena Williams, cu peste 66 de milioane de dolari. Ea este urmată la mare distanță de rusoaica Maria Șarapova – peste 34 de milioane de dolari, de Venus Williams – peste 30 de milioane de dolari, de Victoria Azarenka din Belarus – cu 24,48 milioane de dolari, de belgianca Kim Clijsters – 24,44 milioane de dolari, și de americanca Lindsay Davenport – cu peste 22 de milioane de dolari.

Alte jucătoare emblematice au câștigat bani mai puțini sunt Steffi Graf – locul 7, cu 21,9 milioane de dolari, Martina Navratilova – locul 8, cu 21,6 milioane de dolari, Justine Henin – locul 9, cu 20,86 de milioane de dolari, Martina Hingis – locul 10, cu 20,8 milioane de dolari.

În clasamentul premiilor pe 2015, Simona Halep ocupă locul 2, cu 1,75 milioane de dolari, după Serena Williams – 2,87 milioane de dolari, dar înaintea Mariei Șarapova – 1,61 milioane de dolari și a Ekaterinei Makarova – 673.000 de dolari.

Cel mai mare premiu obținut în carieră de Halep a fost cel pentru finala French Open-2014, în valoare de 1,087 milioane de dolari. Românca a fost învinsă atunci în ultimul act al Grand Slam-ului parizian de Maria Șarapova. După finala Turneului Campioanelor de la Singapore, din sezonul trecut, pierdută în fața Serenei Williams, Halep a primit 971.000 de dolari. Premiu de la Indian Wells este al treilea ca valoare din cariera jucătoarei din Constanța.

În acest an, Simona Halep a câștigat turneele de la Shenzhen, Dubai și Indian Wells și a ajuns în sferturile de finală ale Australian Open, unde a fost eliminată de Makarova.

Women’s Tennis Association a luat naștere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975. WTA reunește astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de țări, care concurează anual în 55 de turnee WTA și patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de 129 de milioane de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ