Prima pagină » Sport » Laurenţiu Reghecampf nu mai are voie să LUCREZE în fotbal. De ce a luat decizia Comisia de Disciplină

Laurenţiu Reghecampf nu mai are voie să LUCREZE în fotbal. De ce a luat decizia Comisia de Disciplină

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf, acum la saudiții de la Al-Tai, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF și nu mai are voie să activeze în fotbal până nu plătește 200.000 de euro către fostul său club, Universitatea Craiova.

Reghecampf a venit la Universitatea Craiova, în al doilea său mandat, la 26 iulie 2023, dar a plecat în septembrie pentru a semna cu Al-Tai.

Oficialii echipei oltene s-au adresat atunci către comisiile FRF și au anunțat că antrenorul a rupt unilateral contractul.

Laurenţiu Reghecampf nu mai are voie să lucreze în fotbal

La plecarea lui Reghe, cei din Bănie au anunțat că: „La data de 18 septembrie 2023, domnul Laurenţiu Reghecampf şi unul dintre membrii staffului său tehnic au denunţat unilateral contractele, printr-o notificare trimisă clubului. Conform regulamentelor FRF, contractul rămâne în vigoare până la data pronunţării unei decizii definitive şi irevocabile în acest sens, de către comisia jurisdicţională a FRF competentă”.

Bogdan Merişanu, preparator fizic în stafful lui Reghecampf, a fost sancţionat și el, prin interzicerea desfăşurării oricăror activităţi legate de fotbal până când nu plătește 100.000 euro şi 455 lei ca taxă de procedură, dar nu mai mult de 2 ani.

„Creditor – U Craiova 1948 Club Sportiv SA Debitor – Reghecampf Laurenţiu – Executare drepturi financiare – Admite sesizarea. În temeiul art. 85.3.a din RD, sancţionarea debitorului Reghecampf Laurenţiu cu măsura interzicerii desfăşurării oricăror activităţi legate de fotbal până la executarea integrală a obligaţiilor stabilite prin Hotărârea nr. 753/CL/24.10.2023, în sumă de 200.000 Euro net şi 455 lei cu titlu de taxă de procedură, dar nu mai mult de 2 ani” arată FRF.

Ce spunea Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, zilele trecute: „Mă uit în cont mâine. Nu am primit. Am câștigat acum, în prima instanță, la comisii, nu știu dacă face sau nu recurs, după care se va pune în executare. 300.000 de euro a rămas, el a propus 150.000 de mii, am negociat, după ce am negociat am rămas la 300.000. Nu am văzut banii, dacă îi primim anunțăm. Orice înțelegere juridică în România trebuie confirmată de justiție. Până în acest moment, Laurențiu Reghecampf a fost antrenorul Universității Craiova, de asta nu am făcut conferință de presă de prezentare a unui nou antrenor până acum”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli