Prima pagină » Sport » Michael Schumacher, în stare CRITICĂ după un accident de schi. UPDATE

Michael Schumacher, în stare CRITICĂ după un accident de schi. UPDATE

Michael Schumacher, în stare CRITICĂ după un accident de schi. UPDATE
Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, care a suferit, duminică, un accident în stațiunea franceză Meribel, se află în stare critică, a anunțat Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), unde este internat germanul, informează AFP.

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, care a suferit, duminică, un accident în stațiunea franceză Meribel, se află în stare critică, a anunțat Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), unde este internat germanul, informează AFP.

„El avea un traumatism cranian grav cu comă, la sosire, fiind necesară imediat o intervenție chirurgicală”, se arată într-un comunicat al CHU, în care se menționează că Schumacher „rămâne în stare critică”.

Comunicatul este semnat de profesorul Chabardes, neurochirurg, de profesorul Payen, șeful secției de anestezie-reanimare și de directorul general adjunct al spitalului, Marc Penaud.

În urmă cu aproximativ trei ore, autoritățile din Meribel au anunțat că Schumacher a suferit un traumatism cranian grav, dar viața nu îi este în pericol.

Jandarmeria montană din Courcheval, care a intervenit după accidentul lui Schumacher, a precizat tot atunci că germanul a suferit „un traumatism cranian sever”.

La scurt timp după anunțul autorităților din Meribel, ledauphine.com a notat însă că starea lui Schumacher s-a agravat și că viața fostului pilot ar fi acum în pericol, iar ulterior a menționat că germanul ar avea hemoragie cerebrală.

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în stațiunea Meribel, conform postului de radio Europe 1, citat de L’Equipe. Potrivit presei germane, el schia alături de fiul său de 14 ani.

Presa franceză notează că la Grenoble a sosit medicul Gérard Saillant, neurolog din Paris si prieten apropiat al fostului pilot, la clinică aflândue-se și soția lui Schumacher, Corinna, și copiii Gina Maria și Mick.

Directorul general al stațiunii, Christophe Gernignon-Lecomte, a declarat pentru RMC că Schumacher era agitat dar conștient, după accident. „Nu știu cu adevărat gravitatea accidentării, deocamdată are loc o anchetă. El a căzut la 11.07, în afara pistei, la Meribel. Avea cască și s-a lovit cu capul de o stâncă. Intervenția a fost rapidă, la ora 11.15, el fiind transportat cu elicopterul la spital. Era șocat, puțin agitat, dar conștient. Probabil este un traumatism cranian, dar nu este grav”, a afirmat Gernignon-Lecomte.

Michael Schumacher, care va împlini 45 de ani la 3 ianuarie, este septuplu campion mondial la Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004). El a câștigat în carieră 91 de Mari Premii în 307 participări și s-a retras din activitate în 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ