Prima pagină » Sport » Prima reacție a lui Mircea Sandu, după ce Burleanu a acuzat fosta conducere că a pierdut 17 milioane de lei

Prima reacție a lui Mircea Sandu, după ce Burleanu a acuzat fosta conducere că a pierdut 17 milioane de lei

Prima reacție a lui Mircea Sandu, după ce Burleanu a acuzat fosta conducere că a pierdut 17 milioane de lei
Președintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a declarat pentru MEDIAFAX că auditorul nu a spus că fosta conducere a comis erori contabile ce au determinat reducerea profitului pe 2013 cu 17 milioane de lei și a precizat că afirmațiile lui Răzvan Burleanu sunt o autointerpretare a auditului efectuat.

„Am rămas stupefiat când am citit că ar fi o gaură de 17 milioane în federație. Asta a fost prezentată de președinte. Eu am sunat trezorierul, care a rămas și el siderat de această declarație. O parte din acei bani sunt vărsați de UEFA pentru drepturile de televizare pe 2014, iar restul sunt contracte deja semnate, în derulare, aflați în evidența contabilă, și toate aceste sume se regăsesc în contabilitate. E foarte simplu: nicio secundă auditorul nu a spus așa ceva. E o autointerpretare a auditului efectuat”, a spus Sandu.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, în Adunarea Generală extraordinară, că auditul financiar a relevat faptul că fosta conducere a forului a comis erori contabile care au determinat reducerea profitului pe 2013 cu 17 milioane de lei. „Opinia rezultatului acestui audit este una contrară. Este opinia cea mai dură pe care un raport de audit poate să o facă. În opinia auditorului, datorită efectelor aspectelor prezentate în mai multe rânduri, situațiile financiare nu prezintă cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative, poziția oficială a FRF. Această opinie contrară se datorează mai multor erori contabile care au determinat reducerea profitului aferent exercițiului financiar 2013, țineți-vă bine, cu aproximativ 17 milioane de lei, precum și a unor limitări ale ariei de aplicabilitate a activității auditorului financiar”, a afirmat Burleanu.

El a precizat că fosta conducere a înregistrat ca venituri în anul 2013 sume care urmau să intre în conturile FRF în perioada următoare, astfel că încasările forului au fost supraevaluate. „Principalele erori contabile, care în cazul în care ar fi înregistrate ar determina modificarea rezultatului financiar pentru anul 2013, se referă la sumele încasate din vânzarea de drepturi TV și subvenții venite pentru investiții de la UEFA și FIFA. Sume care au fost înregistrate ca venituri în 2013 și nu ca venituri amânate, deși ele se referă la perioada viitoare. Altfel spus, veniturile realizate ale anului 2013 au fost supraevaluate cu aceste sume”, a menționat șeful FRF.

Unele creanțe vechi, cu probabilitate redusă de încasare, au fost de asemenea trecute la veniturile pe 2013, a continuat Burleanu. „Un alt tip de ajustări semnificative se referă la creanțe incerte mai vechi de un an, pentru care ar fi trebuit înregistrate pierderi de valoare pentru că probabilitatea încasării lor este redusă la data bilanțului. Alte erori contabile se referă la efectul probabil ale unor diverse litigii nesoluționate încă, respectiv politica contabilă inconsistentă privind evaluarea clădirilor în situațiile financiare. Drept urmare, din cauza acestor erori contabile ar trebui corectat rezultatul financiar raportat la 31 decembrie 2014”, a mai spus președintele FRF.

După alegerea în funcția de președinte al FRF, la 5 martie, Burleanu a comandat un audit la forul de la casa Fotbalului. Acesta a fost efectuat de Deloitte România, în luna mai.

Răzvan Burleanu l-a înlocuit la conducerea FRF pe Mircea Sandu, care nu a mai dorit să candideze la ultimele alegeri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi