Prima pagină » Sport » Programul care SUSȚINE tinerii sportivi pe toate planurile: sport, educație și dezvoltare personală

Programul care SUSȚINE tinerii sportivi pe toate planurile: sport, educație și dezvoltare personală

Programul care SUSȚINE tinerii sportivi pe toate planurile: sport, educație și dezvoltare personală

BRD Groupe Société Générale continuă parteneriatul cu GO Scholarship, programul care susține tinerii sportivi români să își atingă potențialul atât în sport, cât și în educație și dezvoltare personală.

Colaborarea, începută în 2022, este acum amplificată prin povestea a patru tineri sportivi care fac parte din program: Darius Râpă, Mara Banciu, Natalia Constantin și David Popescu Dobre.

Darius Râpă, vicecampion mondial și european U20 la escaladă, este primul român care a reușit un traseu de dificultate 9A în România. Mara Banciu, jucătoare de fotbal la FC Rapid București, este una dintre cele mai promițătoare tinere sportive din fotbalul feminin românesc. La doar 17 ani, are deja goluri marcate pentru naționala U17 a României, inclusiv în meciurile de calificare la Euro WU17, și a contribuit la promovarea echipei naționale în Liga A. Natalia Constantin, scrimeră la CSA Steaua, este medaliată la Campionatul European de Cadeți și una dintre cele mai promițătoare sportive ale generației sale. David Popescu Dobre, portar de polo la CS Rapid București, a debutat la echipa de seniori la doar 16 ani și este căpitanul lotului U18.

Programul care susține tinerii sportivi pe toate planurile: sport, educație și dezvoltare personală

Programul oferă tinerilor sportivi acces la resurse multidisciplinare, de la nutriție, psihologie și educație financiară, până la mentorat și coaching personalizat. Prin integrarea sa în platforma BRD Locker Room, parteneriatul devine un manifest pentru o cultură sportivă echilibrată, construită pe încredere, muncă și responsabilitate.

Darius Râpă (cățărător, 19 ani): „M-am apucat de cățărat la 5 ani și a fost pasiunea mea încă de pe atunci. Cu timpul am devenit mai bun și am reușit să îmi fac pasiunea profesie, ajungând pe podiumuri internaționale. Am crescut făcând sport, iar sportul m-a crescut, m-a disciplinat și m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi. Am fost primul român care a reușit să facă singurul traseu de dificultate 9A din România, la Cascada Vânturătoarea de la Băile Herculane. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu escalada, nivelul de dificultate este crucial. Un traseu de dificultate 9A este extrem de rar și solicitant, fiind un etalon al performanței de vârf la nivel mondial, comparabil cu o finală de Champions League în fotbal.

În ciuda performanțelor mele — de la vicecampion mondial și european U20 la campion național Lead sau Boulder — știu că abia acum încep provocările mari. Obiectivul meu principal pe 2026 este clar: semifinala Cupei Mondiale și semifinala/finala Campionatului European la seniori”.

David Popescu Dobre (poloist la CS Rapid, 16 ani): „Cel mai greu moment nevăzut a fost atunci când a trebuit să aleg între Steaua și Rapid și pentru mine a presupus un consum emoțional uriaș. M-am simțit brusc foarte singur, pentru că știam că, oricât de mult mă sprijină familia, doar eu pot hotărî ce drum aleg. Am analizat zile întregi fiecare variantă și simțeam cum presiunea se adună pe umerii mei. În interior eram doar eu cu gândurile și fricile mele.

Momentul acela m-a maturizat, m-a obligat să îmi asum alegeri și să înțeleg că drumul meu, ca sportiv, e al meu și nimeni nu poate lua deciziile grele în locul meu. Obiectivul meu principal pentru 2026 este să câștig premiul pentru cel mai bun portar al sezonului și să fiu selectat în lotul național al României U18. Pentru asta știu că trebuie să muncesc constant: să îmi îmbunătățesc tehnica și viteza de reacție, să fiu mai puternic fizic, dar și mai echilibrat mental, să gestionez mai bine presiunea meciurilor și să învăț din greșelile pe care le fac.

Vreau să fiu nu doar mai bun în apărare, ci și mai prezent în joc, să comunic mai eficient cu echipa și să dau încredere colegilor mei.

Mara Banciu (fotbalistă la FC Rapid, 17 ani): „Printre momentele cele mai grele sunt accidentările. Neputința de a-ți ajuta echipa și de a juca. Când am trecut prin cea mai recentă accidentare, de la gleznă, am avut multe momente de îndoială. E foarte greu, dar și util, pentru că procesul de recuperare te face să realizezi multe lucruri și te întărește din punct de vedere mental. După ce mi-am revenit din accidentare, când începusem să îmi reintru în formă, am călcat strâmb la un antrenament individual, fix înainte de turneul final de la U17. La recuperare mi-au zis că cel mai probabil nu o să pot juca. Eram foarte tristă la gândul că aș putea rata turneul pe care îl așteptasem un an. Atunci, familia mea, văzându-mă în acea stare, m-a sfătuit să las lucrurile așa cum sunt, pentru că toate se întâmplă cu un motiv.

Mi-a fost greu să accept, însă după sfaturile primite am început să mă acomodez cu ideea. Până la urmă, am simțit că sunt aptă, am jucat, am avut două performanțe bune și am luat locul trei. Faptul că i-am simțit pe cei din sistemul meu suport atât de implicați m-a ajutat enorm, mi-a dat o putere de care nu știam că am nevoie.

Natalia Constantin (scrimeră la CSA Steaua, 16 ani): „Sportul de performanță îți dezvoltă abilități pe care mulți oameni nu le pot dobândi. Să vă dau un exemplu: eram într-o pauză la școală, iar următoarea oră aveam test. Am putut să învăț, sub presiune, cu întrebări de la toți colegii, și am trecut testul cu brio. Chiar dacă te lovești de situații complicate, în capul sportivului de performanță se regăsesc mult mai multe soluții decât la oamenii obișnuiți.

În cariera mea, au existat două momente esențiale care m-au definit ca sportiv. Unul a fost cantonamentul din Izvorani de dinaintea Europenelor de Cadeți din 2025. De ce? Mi-a schimbat perspectiva în legătură cu câștigurile și eșecurile de la antrenamente. A fost un cantonament extrem de greu, dar nu am lăsat ca emoțiile și așteptarea unui rezultat să mă copleșească. Campionatul European este al doilea moment, deoarece a fost prima oară când am simțit cu adevărat că am meritat să fiu acolo, după tot timpul în care am muncit și m-am străduit să fac cât mai bine.

Cele mai grele momente, pe care nu le observă lumea, sunt evident eșecurile. Atunci când ai parte de un eșec după ce știi că ai muncit o grămadă, iar ceilalți aveau încredere în tine, acelea sunt momentele peste care trebuie să treci. Îmi amintesc la antrenament, când eram în sală și știam că nu o duc bine. M-am dus în vestiar și am început să plâng. Acesta este un exemplu de momente grele și intime din viața sportivului, despre care nimeni nu aduce vorba”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Când vin ploile? Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două săptămâni