Prima pagină » Sport » Rafael Nadal a anunțat turneul oficial în care va REVENI! „Rafa” nu a mai jucat de un an

Rafael Nadal a anunțat turneul oficial în care va REVENI! „Rafa” nu a mai jucat de un an

Rafael Nadal nu a mai jucat de un an, după accidentarea de la Australian Open 2023. Acum, spaniolul și-a anunțat revenirea în circuit.

Nadal a fost eliminat în turul doi al primului Grand Slam din 2023 și de atunci nu a mai jucat. S-a spus că nu va mai evolua pentru opt săptămâni, dar nu a mai apărut de atunci pe teren. Apoi, a intervenit și o operație la şold, în iunie.

Acum, el a anunțat că va juca la Brisbane, ATP 250, turneu ce are loc în perioada 31 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.

Rafael Nadal a anunțat turneul oficial în care va reveni! „Rafa” nu a mai jucat de un an

„După un an de absenţă din competiţie, este timpul să revin. O voi face la Brisbane, în prima săptămână din ianuarie. Ne vedem acolo” a spus Nadal, care în mesajul de pe rețelele de socializare a pus și un moment din conferința de presă în care își anunța retragerea de la Roland Garros 2023: „Cred că nu merit să îmi închei cariera în acest mod. Cred că am muncit din greu toată cariera mea de sportiv astfel încât sfârșitul să nu fie într-o conferință de presă. Voi munci din greu pentru a-mi încheia cariera în modul potrivit”.

Rafael Nadal a jucat în total doar patru meciuri în acest sezon.

  • A ajuns prima dată pe locul 1 ATP în 2008
  • Are 1068 de victorii și 220 de înfrângeri
  • A câștigat 134.640.719 de dolari din tenis
  • A câștigat 92 de titluri ATP
  • Are 22 de titluri de Grand Slam, fiind pe locul doi după Novak Djokovic, care are 24

„Pentru mine nu este totul despre tenis și numere, trebuie să te uiți și la cum este persoana și cum gestionează înfrângerile. În acest sens, Nadal este numărul unu, nu l-am văzut niciodată făcând ceva ciudat pe teren. Nu a spart niciodată o rachetă, nici nu l-am văzut plângându-se de ceva sau făcând scandal, a dat mereu dovadă de o atitudine bună, este un exemplu pentru toți cei care joacă tenis. Probabil că nu vom mai vedea niciodată jucători ca Federer sau Nadal. Este ceva dincolo de cifre, care iese la iveală în momentele dificile ale vieții, se reflectă în modul în care ne comportăm. Când câștigi este foarte ușor, toată lumea este alături de tine, dar adevăratul campion este văzut la înfrângeri.
Rafa și Roger au acceptat întotdeauna eșecurile mai bine decât Djokovic; poate de aceea sârbul a câștigat mai mult decât ei. Dar nu totul se referă la numerele de pe teren, mai important e ce fel de persoană ești – El Aynaoui, unul dintre cei mai mari jucători africani din tenisul mondial

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”