Prima pagină » Sport » Victorie cu Canada pentru „stejari”! Ce URMEAZĂ pentru rugbiști români

Victorie cu Canada pentru „stejari”! Ce URMEAZĂ pentru rugbiști români

Victorie cu Canada pentru „stejari”! Ce URMEAZĂ pentru rugbiști români

Prima reprezentativă de rugby a României a reușit o victorie în “Kaufland Games Trilogy”, sâmbătă, scor 31-21 (12-7) împotriva Canadei.

Stejarii” au cucerit pentru a doua oară consecutiv Cupa Cernavodă, trofeu care se pune în joc între cele două ţări. Ambele echipe sunt calificate la Cupa Mondială de rugby din Australia din 2027.

Victorie cu Canada pentru stejari”! Ce urmează pentru rugbiști români

Trofeul pus în joc între cele două națiuni poartă numele localității Cernavodă, acolo unde se află centrala nucleară realizată de România în colaborare cu Canada.

Partida a reprezentat ultimul meci în tricoul echipei naţionale pentru Ovidiu Cojocaru, care şi-a anunţat retragerea din echipa României.

Sâmbăta viitoare, la 15 noiembrie, România va întâlni SUA, tot pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 17:00, biletele fiind disponibile pe bilete.ro.

Emeric Ienei, condus pe ultimul drum. Ce personalități au participat la înmormântarea legendei

Ce meciuri s-au mai jucat înainte între România și Canada?

  • 1. 1991 (Toulouse): România – Canada 11-19 (Cupa Mondială)
  • 2. 1995 (Port Elizabeth): România – Canada 3-34 (Cupa Mondială)
  • 3. 2005 (București): România – Canada 22-20 (test)
  • 4. 2013 (București): România – Canada 21-20 (test)
  • 5. 2014 (București): România – Canada 18-9 (test)
  • 6. 2015 (Leicester): România – Canada 17-15 (Cupa Mondială)
  • 7. 2016 (București): România – Canada 21-16 (test)
  • 8. 2017 (Edmonton): Canada – România 9-25 (test)
  • 9. 2024 (Ottawa): Canada – România 35-22 (test)
  • 10. 2025 (București): România – Canada 35-27 (test)

Care a fost primul XV al României cu Canada?

România: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (căpitan; CSM Știința Baia Mare), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc (CS Steaua), 7. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 8. Cristi Chirica (CS Dinamo), 9. Alin Conache (CS Steaua), 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), 11. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Atila Septar (Nissa), 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 15. Gabriel Pop (CS Rapid).

Rezerve: 16. Ștefan Buruiană (Castres), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), 19. Matthew Tweddle (CS Steaua), 20. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 22. Mihai Graure (CS Dinamo), 23. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare).

  • Staff tehnic: David Gerard – antrenor principal, Raphael Saint-Andre – antrenor secund – atac și treisferturi, Benjamin Lapeyre – antrenor secund – apărare și skills, Juan Pablo Orlandi – antrenor secund – înaintare, Michael Dallery – preparator fizic, Paul Cere – preparator fizic asistent și data scientist, Daniel Carpo – preparator fizic și data scientist, Petra Melinte – medic, Marius Todosi – kinetoterapeut, Andrei Diaconeasa – kinetoterapeut, Gilles Soirat – video analist, Fabian Bunu – video analist.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Vânătorul de extratereștri de la Harvard” va conduce noul consiliu OZN al lui Donald Trump