Prima pagină » Știri » DOLIU. A murit Dumitru Comănescu. Românul devenise cel mai vârstnic bărbat din lume

DOLIU. A murit Dumitru Comănescu. Românul devenise cel mai vârstnic bărbat din lume

DOLIU. A murit Dumitru Comănescu. Românul devenise cel mai vârstnic bărbat din lume

Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, a murit sâmbătă. Acesta fusese decorat, în urmă cu trei zile, de către Patriarhul Daniel.

„Regretăm nespus trecerea în neființă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineață! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecție despre viață si credință, despre responsabilitatea pe care o avem față de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăși și a învinge marile, dar și micile încercări ale vieții, despre virtute, omenie, bunătate și înțelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului VIEȚI CENTENARE, că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetățean al Municipiului București și, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viață, din lume. Gândurile sale frumoase, pline de înțelepciunea omului care a privit drept în ochi viața, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită caldură si bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile și îndemnurile optimiste și ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veți lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veșnică”, a spus Alexandra Dobre , directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Născut pe 8 noiembrie, 1908, în Provița de Jos, județul Prahova, Dumitru Comănescu a fost de profesie inginer agronom. Bărbatul a povestit că secretul longevității sale a fost dragostea familiei, a soției, fiilor și nepoților.

Decorat de Patriarhul Daniel

Pe 24 iunie, Dumitru Comănescu a fost decorat de Patriarhul Daniel cu Crucea Patriahală, cel mai înalt ordin al Bisericii Ortodoxe Române, pentru mireni.

În luna mai devenise cel mai vârstnic bărbat lume

Britanicul Bob Weighton, din Alton, Hampshire, cel mai bătrân bărbat din lume, a murit în vârstă de 112 ani. După moartea sa, Dumitru Comănescu a devenise, oficial, cel mai bătrân bărbat din lume.

„În primul război mondial aveam 6 ani la începere, nu îmi aduc aminte prea mult. Noi eram la ţară şi eram mai departe de marile fronturi. În 1918 însă, îmi aduc aminte de Marea Unire, când toţi oamenii au sărbătorit şi toată lumea cânta imnul. În al doilea război mondial, eu fiind inginer agronom, am fost mobilizat pe loc, în spatele frontului pentru a contribui la pâinea ţării. Într-adevăr, am trăit cu toate acestea multe evenimente violente şi am fost martori la atât de multe pierderi umane încât acum apreciez altfel ceea ce avem”, spunea el, într-un interviu pentru life.ro.

Întrebat care este secretul longevităţii sale, Comănescu spunea: „În primul rând cred că Dumnezeu, prin gena şi puterea pe care mi le-a dat. Dar sigur şi factorii de zi cu zi au fost foarte importanţi. Am avut o viaţă cumpătată, fără exagerări. Familia m-a ajutat enorm, fiica şi ginerele meu au avut grijă de mine în ultimii 30 de ani, iar în ultimii ani cei mai grei, soţia nepotului meu, care este nutriţionist m-a ajutat cu o dietă specială, care deasemenea a contribuit să îmi menţină vitalitatea. Şi, în general, toată energia pozitivă şi iubirea pe care am primit-o de la nepoţi şi strănepoţi

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Prognoză ANM
Digi24
„Donald Trump dorește ca Rusia să câștige războiul”. Părerea europenilor despre conflictul din Ucraina
Cancan.ro
Prima imagine cu incendiul din Elveția: Cum a luat foc tavanul clubului din stațiunea Crans-Montana. Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce tânăra s-a urcat pe un petrecăreț
Prosport.ro
Britanicii au văzut imaginile cu Dan Petrescu după chimioterapie și au reacționat: „Arată firav!”
Adevarul
Ce le spune o româncă născută în Haiti celor care o atacă pentru culoarea pielii: „Identitatea culturală nu se măsoară în sânge”
Mediafax
Transport feroviar: 2025 la modernizări este trist. Stăm prost la confort și timp
Click
Anunțul momentului pentru românii care stau la casă! Singura construcție din curte pentru care nu mai iei amendă de până la 100.000 de lei
Digi24
Vladimir Putin i-a trimis lui Donald Trump „dovezile” că Volodimir Zelenski a vrut să-l asasineze
Cancan.ro
Dan Petrescu, surprins singur București, soția Adriana petrece în Dubai! Cu cine a fost văzută
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?