Prima pagină » Economic » FINANCIAR. O bancă din România reduce dobânda la creditele ipotecare în cazul unui avans de minim 25%

FINANCIAR. O bancă din România reduce dobânda la creditele ipotecare în cazul unui avans de minim 25%

Radu Cristian
FINANCIAR. O bancă din România reduce dobânda la creditele ipotecare în cazul unui avans de minim 25%
Sprijinul public va lua forma unor împrumuturi subvenționate și a unor garanții de stat pentru împrumuturi / Sursă FOTO: Mediafax Foto

Clienții care pot contribui cu un avans mai mare de 25% din valoarea proprietății beneficiază de un discount de 0,5% la rata dobânzii aplicată creditului, astfel că pot economisi aproximativ 200 lei/lună, ceea ce semnifică o reducere de cca. 17% din rata lunară achitată, anunță ING Bank.

Banca spune că urmărește să ofere produse care să asigure protecție în cazul posibilelor fluctuații ale dobânzilor

”Pentru a putea întâmpina nevoile clienților noștri în acest context încă imprevizibil pentru noi toți, ne-am revizuit produsele și credem că punem la dispoziție una dintre cele mai bune oferte de pe piața din România pentru achiziția unei locuințe. Contribuția clienților la achiziția locuinței pornește de la 15%, cu un discount de dobândă de 0,5% pentru o contribuție proprie care depășește 25%. Oferta de dobândă fixă, pentru produsul 7FIX, este foarte competitivă. Astfel, ne dorim să oferim clienților predictibilitatea ratei de plătit pentru următorii șapte ani și, în același timp, protecție în cazul fluctuațiilor indicilor de referință variabili. Totodată, credem în continuare în politica noastră de creditare responsabilă și în faptul că trebuie să ne sfătuim cât mai bine clienții în perioada următoare. De aceea, încercăm să asigurăm prin oferta noastră un minim de predictibilitate în ceea ce privește rata lunară, cu recomandarea către clienți de a contribui peste pragul de 15% la achiziția locuinței, o abordare prudentă pe termen mediu și lung”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending, ING Bank România.

Banca spune că și-a adaptat oferta și pentru clienții care nu dispun de un avans de peste 25%. Aceștia au acum posibilitatea de a contracta un credit ipotecar cu avans minim de 15% din valoarea imobilului, cu o dobândă în continuare competitivă față de cele din piață. Noua ofertă de credit ipotecar este accesibilă atât clienților cu vechime în cadrul ING, cât și clienților noi. Obținerea acesteia nu este condiționată de încasarea veniturilor la ING Bank România.

Banca oferă și un credit cu rată lunară de plată fixă

În plus, banca pune la dispoziția persoanelor fizice creditul 7FIX, care oferă predictibilitate și protecție timp de șapte ani, rata lunară de plată fiind fixă. Perioada de analiză a solicitării de credit este mult sub media altor programe de creditare. Începând cu al optulea an, dobândă este variabilă, calculată ca suma între marja fixă de 2,56% și indicele IRCC. Totodată, dacă suma împrumutată depășește pragul de 400.000 de lei, dobânda scade de la 5,00%, la 4,70% pentru creditul cu rată fixă (7FIX) și 4,60% pentru cel cu rată variabilă.

Astfel, pentru creditul ipotecar cu rata variabilă, dobânda este între 4,60% și 5,67%, iar pentru creditul 7FIX este între 4,70% si 5,80%, în funcție de variabilele de avans, perioadă și asigurare luate în calcul.

Indiferent de valoarea avansului, creditele acordate sunt în lei, neexistând astfel riscul de curs valutar pe termen lung. Pentru clienții care vor transfera suma în euro către vânzător, ING Bank oferă comision zero de transfer și un curs de schimb valutar preferențial. De asemenea, de la momentul solicitării, toți clienții au la dispoziție 90 de zile în care oferta rămâne rezervată. În situația în care prețurile produselor ING Bank scad între timp, iar aplicația încă se află în analiză, clientul primește în continuare cea mai mică dobândă disponibilă în ofertă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
Trump, mesaj furibund pentru Iran: „Deschideți strâmtoarea, nenorociți nebuni, sau veți trăi în Iad. Slăvit să fie Allah”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Fibrele, noul „trend” în nutriție: cât de mult este, de fapt, sănătos?