Prima pagină » Știri » NEREGULI. Directorul adjunct de la Penitenciarul Jilava, demis în urma unui control al ANP. Scopul anchetei – identificarea unor „vulnerabilităţi”

NEREGULI. Directorul adjunct de la Penitenciarul Jilava, demis în urma unui control al ANP. Scopul anchetei – identificarea unor „vulnerabilităţi”

NEREGULI. Directorul adjunct de la Penitenciarul Jilava, demis în urma unui control al ANP. Scopul anchetei - identificarea unor „vulnerabilităţi”
Angajat al Penitenciarului Găești, infectat cu noul coronavirus

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, miercuri, că directorul adjunct al Penitenciarului Jilava a fost demis,. Demiterea acestuia vine în urma constatării unor deficienţe.

Nereguli în cadrul penitenciarului

„Ca urmare a aspectelor constatate cu ocazia verificărilor întreprinse în perioada 04-05.07.2020, pe linia respectării, potrivit competenţelor, a prevederilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, începând cu data prezentei, s-a dispus încetarea împuternicirii directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava”, a transmis, miercuri, ANP.

Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor continuă verificările la nivelul acestei unităţi, în vederea identificării tuturor vulnerabilităţilor asociate actualului context.

ANP. Controale în 26 de penitenciare pentru verificarea respectării măsurilor anti-COVID

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, vineri, că a dispus verificări în 26 de penitenciare din ţară cu privire la respectarea măsurilor împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al ANP, controalele s-au desfășurat sâmbătă şi duminică.

Pentru asigurarea unui management funcţional pe linia implementării măsurilor de prevenţie impuse de răspândirea virusului SARS-CoV-2, precum şi pentru identificarea unor potenţiale vulnerabilităţi şi remedierea lor, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus efectuarea de verificări, în intervalul 04-05.07.2020, în 26 de unităţi subordonate”, se arată în comunicat.

Verificările vizează aplicarea normelor care privesc accesul în locul de deţinere, efectuarea triajului epidemiologic, respectarea măsurilor igienico-sanitare, dotarea corespunzătoare cu echipamente de protecţie – atât a angajaţilor, cât şi a deţinuţilor.

Mai mulţi angajaţi ai penitenciarelor din ţară au fost depistaţi în ultima perioadă cu COVID-19.

Doi bărbați se dădeau drept inspectori DSP și dădeau amenzi de mii de lei

Anchetă în desfășurare în județul Timiș după ce doi bărbați au escrocat o serie de firme. Aceștia se dădeau drept inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică și, mergând în control la cabinetele stomatologice, aplicau amenzi de mii de lei!

„Având în vedere informaţiile apărute pe reţelele de socializare referitoare la controalele efectuate în cabinetele stomatologice de către două persoane (n.r. – bărbaţi) care pretind a fi reprezentanţi ai DSP Timiş şi care se legitimează cu documente false, DSP Timiş se dezice de practicile acestora şi adresează rugămintea către cetăţeni ca în astfel de situaţii să fie verificată identitatea «inspectorilor», contactând Direcţia de Sănătate Publică şi solicitând totodată şi ordinul de deplasare, document care confirmă actul de control”, a reacționat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Procurorii deschid oficial dosar de MOARTE SUSPECTĂ în cazul Rodicăi Stănoiu! Decizie de ultimă oră, la 10 zile de la decesul fostei ministrese
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Controverse grave în cazul alertei cu bombă la trenul București–Kiev: R. Moldova susține că incidentul a avut loc azi, CFR Călători neagă
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Microbiomul intestinal, puternic afectat de alimente și poluare. Cercetătorii au fost „surprinși”