REPORTAJ. Minivacanța de 1 mai în Braşov: acum fără culoare, doar cu amintirile de acum un an

Publicat: 04/05/2020, 11:08
Actualizat: 07/04/2021, 00:35

1 Mai şi zilele adiacente reprezentau mereu o sărbătoare, mai curând a micilor şi a berii, decât a muncii. Tradiţionala minivacanţă a fost umbrită însă, în acest an, de spectrul pandemiei. Şi în Braşov, ca în toată ţara. Dar micii nu au lipsit decât de pe masa celor care nu au ştiut să-şi facă provizii din timp. Pentru că izolarea a crescut substanţial consumul. Şi, evident, numărul micilor mâncaţi pe o felie de amintire.

Micii, dispăruţi fără urmă

Anul acesta, minivacanța de 1 mai a fost compromisă. Lucrurile au stat complet diferit față de 2019. Din pricina noului coronavirus, oamenii au fost nevoiți să rămână acasă în minivacanța de 1 mai. S-au descurcat cum au putut. Plajele au fost goale și pustii. Nici un foc de tabără, nici picior de tânăr care să petreacă la vreun foc de tabără din Vama Veche, niciun club deschis care să facă atmosferă. Străzile pline de mașini, anul trecut, acum sunt și ele goale dând impresia unor șosele bântuite. Hotelurile și barurile din Poiana Brașov altă dată pline, acum sunt închise până la noi ordine. Parcurile sunt pline. Pline de copaci singuratici și cam atât. Nici un copil care să se bucure, să alerge, să țipe sau să se joace.

Singurul lucru care nu a lipsit nici anul acesta au fost micii de pe grătar. Ba chiar, miteteii au fost la mare căutare. În magazinul Kaufland din Brașov, vineri, la ora 8 dimineața, rafturile cu mici erau pline, iar la ora 11, nici urmă de mic în tot magazinul. De data aceasta micii au sfârâit pe grătare în balcoane sau pe blocuri, dar și în curțile oamenilor.

Firme cu doliu, ca la mort

Frumosul oraș de la poalele Tâmpei, Brașovul, este și el aproape pustiu. Multe restaurante au fost închise chiar înainte de declanșarea stării de urgență, pentru că numărul de clienți s-a redus drastic. Aici, oamenii au înțeles că trebuie să rămână în case, iar unul dintre cele mai vizitate orașe ale țării este acum aproape gol. În zona Republicii, câțiva muncitori lucrau lângă Piața Sfatului și singurul grup mai mare era format din curierii care așteptau să ridice comenzile online de la un fast- food foarte cunoscut. O cofetărie a pus chiar și doliu, ca la mort. Pe geamurile restaurantelor erau afișe cu mesajul: “Închidem pe o perioadă nedeterminată”.

Anul trecut, era viaţă

Anul trecut pe vreme aceasta, Vama Veche a fost una dintre cele mai aglomerate zone turistice de pe litoral. Peste 6.000  de tineri, veniți din toate colțurile țării, au ales să se distreze în acest loc minunat, unde plaja este curată și apa Mării Negre are culori de curcubeu. Vama Veche nu se rezumă la preconcepția și stereotipul conform cărora este plin doar de drogați care își bagă în venă și apoi își aruncă seringile pe jos. Vama Veche nu se rezumă la oameni care ascultă muzică rock, ai fi surprins ce diversitate muzicală găsești. Şi, slavă Domnului că atunci când spun diversitate nu mă refer și la manele. Timp de trei ani la rând am fost o fană înrăită a Costineștiului, știam aproape fiecare loc și tot ce poți face acolo, dar nu mă plictiseam de el. Toate acestea până în vara anului trecut când, împinsă fiind de curiozitate și auzind atâtea despre Vama Veche am decis să mă duc acolo pentru trei zile, la Folk You. Am rămas plăcut surprinsă, pentru că este cu totul diferită față de celelalte staţiuni.

Distracţia, cam scumpă, dar merita

Am stat de vorbă cu Alex Voicu, Andrei Munteanu și Ioana Mădălina care sunt vamaioți fideli și care ne vor spune și nouă cum stau lucrurile pe acolo:

Alex Voicu: „Oamenii sunt prietenoși maxim, mâncarea este chiar bună deși este scumpă, petrecerile sunt incendiare, focul de tabără este special și unic în felul său, răsăritul îți taie răsuflarea iar razele ce ies din depărtare te poartă parcă spre o lume de basm. Acolo unde poți visa cu ochii deschiși, acolo unde timpul parcă stă în loc, acolo unde toată lumea este prietenă cu toată lumea ca și cum s-ar cunoaște de o viață întreagă. În Vama Veche, lumea bea mult și chiar dacă cineva se clatină este prietenul tău, te pupă și îți spune că te iubește. Toate astea chiar înainte să doarmă pe o bordurică încinsă. Ce este greșit în asta? Nimic…”

Andrei Munteanu: “Rockerii de pe bordură sau de la focul de tabără de pe plajă nu cântă la chitară muzică rock. Cât despre rockeri… Am văzut destul de mulți și în alte staţiuni. Am văzut mai multe familii și mai mulţi străini în Vama Veche decât am văzut în Costinești, Eforie etc. Tineri, copii, cupluri de oameni în vârstă (45-60 de ani) care dansau pe plajă și care se distrau fără preconcepții exagerate și tâmpite. Oameni care fac o atmosferă caldă și primitoare acestui loc. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg sunt prețurile un pic exagerate la mâncare, dar mâncarea este delicioasă.”

Ioana Mădălina: “Ai fi surprins să vezi că există biblioteci pe plajă, de unde poți împrumuta o carte pe care să o citești oriunde, la cazare, pe bordură, în bar… Plaja pot spune că este ca peste tot. Singurul lucru nou pe care nu îl vezi în alte stațiuni sunt corturile pe plajă, dar alea nu deranjează pe nimeni”.

Dracula aşteaptă

Vama Veche nu a fost singura destinație turistică luată cu asalt de 1 mai, anul trecut. Și Braşovul a fost plin, cu împejurimi cu tot.

În vremurile de dinaintea pandemiei, castelul Bran era plin până la refuz de turiști, mai ales de străini. Acum însă este mai pustiu ca niciodată. Doar spiritele malefice mai umblă prin încăperile bântuite și evident, Contele Dracula. Este și el în autoizolare, însă a găsit soluția perfectă pentru a păstra legătura cu vizitatorii. Ce-i drept, a fost nevoit să învețe să folosească rețelele de socializare, dar până la urmă s-a descurcat.

Sunt absolut convinsă că vom reuși să trecem cu bine peste acestă perioadă. Împreună vom reuși. În scurt timp se vor auzi din nou glasuri de copii în parc, va fi din nou hărmălaie la metrou și vom sta captivi în trafic. Nu uitați! Contele Dracula abia așteaptă să i se umple din nou castelul de oaspeți din țară și de peste hotare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?