Prima pagină » Știri » 30 de percheziții în mai multe județe, inclusiv la locuința regelui romilor, Dorin Cioabă. Prejudiciul din dosar, de peste 5 milioane de euro

30 de percheziții în mai multe județe, inclusiv la locuința regelui romilor, Dorin Cioabă. Prejudiciul din dosar, de peste 5 milioane de euro

Aproape 30 de percheziții au loc, miercuri dimineață, în opt județe și București, într-un caz de evaziune cu prejudiciu de peste 5 milioane de euro. Una dintre adresele la care au avut loc percheziții a vizat și locuința autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioabă.

Sighișoara Cioabă, soția autointitulatului rege al romilor, a ieșit, miercuri dimineața, din casă, însoțită de un echipaj de Poliție. Aceasta nu a făcut declarații și a urcat într-o mașină a IPJ Mehedinți. Potrivit lui Dorin Cioabă, soția sa, Sighișoara, este vizată de perchezițiile polițiștilor de la Mehedinți și va fi dusă la audieri.

„E vorba de o firmă cu care a lucrat soția mea la Strehaia, am luat niște marfă de la ei, îi verifică pe ăia și au venit la noi. Eu nu am treabă, numai soția. Soția este învinuită că a colaborat cu acești oameni. Eu acum mă duc în calitatea mea de avocat, jurist să o apăr pe soția mea. Nu am niciun fel de probleme”, a spus Dorin Cioabă.

Întrebat ce au ridicat polițiștii de la reședința sa, Dorin Cioabă a spus că nu au avut ce, pentru că firma este în faliment de zece ani.

Autointitulatul rege al romilor a adăugat că soția lui a cumpărat de la firme din Strehaia deșeuri de plumb și plumb, iar polițiștii consideră că aceste vânzări și cumpărări sunt fictive.

„Este vorba, în acest caz, de patru facturi în valoare de 20.000 de lei”, a afirmat Cioabă.

Polițiștii din Mehedinți și ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române fac 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin comiterea de infracțiuni economice.

Perchezițiile au loc în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 – 2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi creat un circuit infracțional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligațiilor fiscale. Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăților comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operațiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artifical impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăților comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăților, pentru disimularea provenienței ilicite a banilor.

32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că de precheziții este vizat regele Cioabă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!