Prima pagină » Actualitate » Aparținătorii pacienților internați la ATI de la spitalul Sf. Pantelimon vor să-i transfere, din cauza deceselor recente

Aparținătorii pacienților internați la ATI de la spitalul Sf. Pantelimon vor să-i transfere, din cauza deceselor recente

Cazul de la secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon i-a revoltat pe aparținătorii pacienților care sunt internați, la acest moment, pe secție, de aceea doresc transferarea acestora la alte instituții medicale. Rudele și apropiații pacienților au îndoieli în privința tratamentul le-a fost administrat bolnavilor. 

Spitalul Sf. Pantelimon este centrul unui adevărat scandal, după ce s-a descoperit că 17 pacienți, internați la ATI, au murit în doar 17 zile. O asistentă a reclamat că decesele suspecte ar fi fost cauzate de scăderea dozei de noradrenalină administrate, o substanță vitală pentru pacienții în stare gravă internați la ATI.

Situația i-a alarmat și, în același timp, revoltat pe aparținătorii celor internați la acest moment la secția ATI de la Spitalul Sf. Patelimon și vor să-i mute pe pacienți la alte instituții medicale, notează Antena 3. De asemenea, cei ai căror apropiați se află la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon au îndoieli că pacienții ar fi primit tratamentul de care aveau nevoie.

De asemenea, autoritățile anchetează cele 17 decese de la spitalul Sf. Pantelimon, fiind demarate trei anchete în paralel.

„Procurorii la Spitalul Sfântul Pantelimon, au discutat cu specialiștii și au verificat aceste aparate care sunt folosite în secțiile ATI tocmai pentru a-i ajuta să facă lumină.

Au început și audierile în acest dosar penal în care se cercetează in rem în fracțiunea de omor și mai sunt încă alte trei anchete care au fost demarate, în paralel, o anchetă la Colegiul Medicilor, după ce a fost sesizat de către managerul spitalului și o anchetă internă demarată chiar de acesta și, bineînțeles, Corpul de Control care a fost trimis la spital de ministrul Sănătății și așteptăm ca în cursul săptămânii următoare să vedem și rezultatele acestor verificări. ” arată sursa citată.

CITEȘTE ȘI:

Președintele Colegiului Medicilor București vrea o anchetă rapidă în scandalul de la ATI Pantelimon. „Opinia publică trebuie să cunoască tot adevărul”

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, OFICIAL: Cum a început scandalul de la ATI Pantelimon

Rafila REACȚIONEAZĂ în urma unor acuzații de conflicte de la spitalul Sf. Pantelimon. Fosta șefă ATI nu se înțelegea cu conducerea: ,,E intolerabil”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ