Prima pagină » Actualitate » UPDATE – Autorul afgan al crimei de la Gara de Nord din Timișoara a fost adus în România, din Grecia, cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni (VIDEO)

UPDATE – Autorul afgan al crimei de la Gara de Nord din Timișoara a fost adus în România, din Grecia, cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni (VIDEO)

Autorul afgan al crimei de la Gara de Nord din Timișoara  a fost adus, vineri seara, în jurul orei 20.30, din Grecia cu un avion care va ateriza a ora 20.30, pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni.

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile din România și autoritățile din celelalte state membre UE, joi seara, a fost reținut, în Grecia, un bărbat, cetățean afgan, urmărit la nivel internațional, pentru omorul comis în Timișoara, anul acesta. În continuare, urmează a fi derulată procedura de predare, prin Ministerul Justiției. După aprobarea predării, o escortă a Poliției Române se va deplasa în Grecia, pentru a îl aduce în țară, în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal. Schimbul de date și informații a fost realizat prin Biroul SIRENE – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al I.G.P.R. (Inspectoratul General al Poliției Române-n.r.)”, se arată înttr-un comunicat al Poliției Române.

Cetățeanul afgan care a ucis un migrant și l-a rănit pe altul în zona Gara de Nord din Timișoara, în luna aprilie, a fost prins în Grecia. Bărbatul era dat în urmărire internațională, după ce a reușit să fugă din România.

Fugarul a fost descoperit pe aeroportul din Atena, în seara zilei de joi, 17 iunie. Migrantul urmează să fie adus la București pentru a fi anchetat. Acesta dispăruse la scurt timp după crimă și a fost dat în urmărire internațională.

CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!