Prima pagină » Actualitate » Bărbat, împușcat MORTAL în parcarea unui restaurant din Satu Mare. Autorul, reținut pentru 24 de ore

Bărbat, împușcat MORTAL în parcarea unui restaurant din Satu Mare. Autorul, reținut pentru 24 de ore

Ruxandra Radulescu
Sursa foto: Poliția Română

Un bărbat a fost împușcat mortal în parcarea unui restaurant din Satu Mare. Potrivit primelor informații, incidentul ar fi avut loc după ce un bărbat l-ar fi împușcat, din greșeală, pe prietenul său, în timp ce se aflau la o partidă de vânătoare autorizată.

Cei doi bărbați și-au dat întâlnire în parcarea unui restaurant din Călinești, Oaș, Satu Mare, iar la un moment dat, cei doi și-au verificat armele pentru că una dintre ele ar fi avut probleme.

Arma care avea probleme s-a descărcat, cel mai probabil accidental, și l-a lovit pe unul dintre cei doi bărbați. Împușcătura a fost una mortală pentru că glonțul l-a lovit chiar în zona capului. Imediat s-a dat alarma, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Medicii au încercat să-i salveze viața bărbatului, însă totul a fost în zadar.

Bărbatul care a manevrat arma a ajuns în custodia poliției. Acesta a fost audiat, iar mai apoi reținut pentru 24 de ore. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs această tragedie.

FOTO: Facebook/Poliția Română


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea