Prima pagină » Actualitate » Bolojan s-a enervat și a ocolit un răspuns la întrebările despre cazul Azilelor Groazei din Bihor. Confruntat cu problema din județul său, s-a încruntat si i-a expediat pe jurnaliști

Bolojan s-a enervat și a ocolit un răspuns la întrebările despre cazul Azilelor Groazei din Bihor. Confruntat cu problema din județul său, s-a încruntat si i-a expediat pe jurnaliști

Ilie Bolojan a reușit cu greu să țină în frâu o criză nervoasă în urma întrebărilor repetate ale reporterilor legate de Azilele Groazei din Bihor. La un moment dat, vizibil deranjat și nervos, premierul demis i-a spus reporterei Antena3:„Vreți să vă răspund sau să răspund cum doriți?!”, după ce, inițial, a încercat să nu răspundă la nicio întrebare legată de acest subiect. Șase persoane sunt puse sub acuzare pentru trafic de persoane și rele tratamente, inclusiv că ar fi îngropat pe un câmp peste 400 de persoane din azile, pentru a le putea încasa în continuare pensiile. Faptele s-ar fi petrecut în Bihor, în perioada în care actualul premier demis era șeful Consiliului Județean. Presa a relatat încă de atunci despre posibile abuzuri în centrele respective.

Redăm mai jos dialogul dintre reporteri și Ilie Bolojan:

Ilie Bolojan: Dacă aveți întrebări legate de activitatea Guvernului, vă pot răspunde. Dacă nu, doresc să încheiem această discuție cu dumneavoastră, care ține de calitatea de premier.

Reporter: Ați fost președinte al CJ și, până în prezent, inclusiv au fost implicate în dosar penal mai multe persoane care ocupau funcții publice. Știați de aceste lucruri? Și cum poate ca un membru PNL…

Ilie Bolojan: Oricât ați încerca, prin expozeul larg făcut, să mă asociați cu această situație, nu am nicio legătură…

Reporter: L-ați premiat când erați primar la Oradea.

Ilie Bolojan: Îmi dați voie să răspund sau doriți să răspund cum ați vrea dumneavoastră? Vă rog.

Nu am avut tangențe, nu am avut competențe de reglementare a acestei situații. Cei care pot inspecta toate așezămintele sociale… Eu, în calitate de primar sau președinte de CJ, nu am avut legătură cu aceste asociații.

Nu am cunoștință despre persoanele juridice sau fizice pe care Direcția de Asistență Socială le-a premiat.

Reporter: Domnule premier, dumneacvoastră nu aveați informații din presa locală?

Ilie Bolojan: Vă rog, dacă aveți alte întrebări.

Azilele Groazei la Bihor

În iulie 2026, DIICOT a deschis o anchetă în care îl acuză pe Viorel Pașca și pe apropiați ai săi că ar fi folosit o asociație cu aparență umanitară ca paravan pentru exploatarea unor persoane vulnerabile: bătrâni, persoane bolnave, persoane cu dizabilități psihice sau fără sprijin. Procurorii susțin că oamenii erau recrutați, primiți și adăpostiți în imobile din Bihor, iar veniturile lor — pensii, indemnizații, ajutoare sociale și donații — ar fi fost controlate sau folosite de grupare.

Potrivit anchetatorilor, 401 persoane care au murit în spațiile controlate de gruparea lui Viorel Pașca ar fi fost înhumate pe un teren aflat lângă un cimitir greco-catolic, practic pe un câmp.

La percheziții, anchetatorii au găsit documente și bunuri care, potrivit DIICOT, ar susține acuzațiile: peste 200 de carduri bancare, carduri sociale, acte de identitate ale persoanelor găzduite, sume importante de bani în mai multe valute, registre privind internări, externări și decese, dar și o încăpere amenajată ca „farmacie”, cu multe medicamente, inclusiv unele cu regim special.

În dosar au fost reținute șase persoane, între care Viorel Pașca, soția sa, fiii săi și Delia Păcală, o persoană descrisă de presă ca având rol de coordonare în cadrul asociației. Alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar. Acuzațiile anunțate sunt constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane.

Potrivit datelor citate din anchetă, în sistemul asociat lui Pașca ar fi fost găzduite peste 400 de persoane vulnerabile, iar prejudiciul estimat de procurori este de peste 13 milioane de lei.

Comentarii 2

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!