Prima pagină » Știri politice » Boloș: Până la sfârșitul lunii iulie trebuie să avem decizia de aprobare a PNRR-ului modificat/ Ce spune despre evoluția cursului leu-euro?

Boloș: Până la sfârșitul lunii iulie trebuie să avem decizia de aprobare a PNRR-ului modificat/ Ce spune despre evoluția cursului leu-euro?

„I-am spus domnului prim-ministru interimar că este esențială continuarea procesului de renegociere cu Comisia Europeană întrucât tehnic, până la sfârșitul lunii mai, trebuie să finalizăm aceste demersuri foarte importante pentru țara noastră, astfel încât dacă închidem tehnic procesul de renegociere, până la sfârșitul lunii iulie să avem decizia de aprobare a PNRR modificat”, spune Marcel Boloș, după discuțiile de lucru de la Palatul Victoria cu Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă starea de interimat în care se află actualul Executiv încurcă procesul de renegociere a PNRR, Boloș arată că mâine, în ședința de Guvern, va aproba un memorandum care „să continue mandatarea MIPE pentru a putea face demersurile legale în vederea renegocierii PNRR-ului”.

„Nu poate adopta proiecte de legi și nu poate adopta proiecte de ordonanță de urgență, dar mandatul de care are nevoie pentru renegociere se aprobă pe bază de memorandum pe care-l vom prezenta în Guvern, mâine, astfel încât Guvernul interimar să continue mandatarea MIPE pentru a putea face demersurile legale în vederea renegocierii PNRR-ului. Cred că din acest punct de vedere, formalitățile necesar pentru renegociere le vom avea închise”.

Cât despre banii pe care România i-ar putea pierde în cazul în care nu îndeplinește reformele asumate în fața Comisiei, Boloș spune: „Pentru ceea ce înseamnă implementarea programelor de finanțare, aici lucrurile merg înainte. Este pentru România foarte important să închidem renegocierea pentru că dacă continuăm cu PNRR nemodificat avem un risc de penalizare pe care l-am mai menționat în ceea ce privește implementarea investițiilor de 13,7 miliarde de euro”.

Moneda europeană se apropie de 5,1 lei

Cursul leu-euro aduce „îngrijorări”, recunoaște Marcel Boloș. El spune că aceste evoluții din piață trebuie „tratate cu prudență”.

„Sigur nu este o evoluție care să nu ne dea îngrijorări creștere cursului de schimb valutar și evoluția aceasta pe care o avem în raportul leu-euro din punct de vedere al Planului Național de Redresare și Reziliență, dar mai mult, din punct de vedere al stabilității și impactului asupra piețelor financiare, trebuie să tratăm cu prudență aceste evoluții (…) Acum sigur că e o perioadă și determinată și generată și de instabilitatea aceasta a alegerilor la nivel național și vom vedea cum evoluează, conchide șeful MIPE.

Banca Națională a României (BNR) a publicat, miercuri, la ora 13, cursul de 5,0991 de lei pentru un euro.

Este o creștere consistentă față de cotația băncii centrale de marți, prima zi în care depășise pragul psihologic, respectiv 5,0378 de lei.

Cifrele BNR indică o creștere nominală de 0.0613 de lei, în contextul în care în ultima perioadă, ecartul era de cel mult 0.0002 de lei de la o zi la alta. (CITEȘTE MAI MULTE – AICI)

Foto: Alexandra Pandrea


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea