Prima pagină » Știri » Ce sumă fabuloasă au găsit polițiștii în jeep-ul condus de „mâna dreaptă” a milionarului Murad, în ziua alegerilor! S-a deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor

Ce sumă fabuloasă au găsit polițiștii în jeep-ul condus de „mâna dreaptă” a milionarului Murad, în ziua alegerilor! S-a deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor

Andrei Dumitrescu

Polițiștii constănțeni care au percheziționat, în ziua alegerilor, mașina condusă de omul de încredere al milionarului Mohammad Murad, candidat pentru Primăria Mangalia, au găsit în autoturism o sumă uriașă de bani, despre care anchetatorii presupun că acesta urma s-o folosească pentru mituirea unor alegători. Pe lângă bani, în autoturismul de teren s-au descoperit și materiale electorale, în condițiile în care, în ziua alegerilor, campania este interzisă prin lege.

Potrivit unei informări oficiale a Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, duminică, 27 septembrie, în jurul orei 15.30, polițiștii din Mangalia „s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce s-ar fi deplasat într-un autoturism pe raza municipiului, ar fi oferit bani cetățenilor, sfătuindu-i pe aceștia să voteze cu un anumit candidat la alegerile locale”.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, oamenii legii ar fi intrat în alertă după ce ar fi văzut o postare pe Facebook, din care reieșea că omul de afaceri ar încerca să obțină, contra cost, voturile mai multor cetățeni.

Ca urmare, polițiștii au oprit în trafic un automobil care era condus de un apropiat al lui Murad, considerat de mulți drept „mâna dreaptă” a acestuia. Cu toate că polițștii i-au cerut șoferului să permită percheziționarea mașinii, acesta s-a opus vehement și l-a sunat imediat pe Mohammad Murad, care, în foarte scurt timp, a ajuns la fața locului.

Polițiștii au găsit în mașină o adevărată avere

Milionarul a început să se certe cu polițiștii care deja încercuiseră mașina mașina suspectului, fără să-i pese că era filmat de un trecător. Pe fundal, se aude cum milionarul strigă la un polițist, căruia îi spune că „Nu-i treaba ta!” iar unul dintre oamenii legii îi cere acestuia imperativ să nu mai vorbească „la pertu”.

În cele din urmă, bărbatul care se afla la volan a fost condus la sediul Poliției Mangalia cu mașină cu tot, unde acesta a fost audiat și s-a făcut o percheziție a autoturismului de teren.

Surse din Poliție au dezvăluit, pentru Gândul.ro,  anchetatorii at fi găsit în automobilul de lux al omului lui Murad aproximativ 160.000 de lei (n.r. în jur de 50.000 de euro), la care s-au adăugat și o mulțime de materiale electorale.

Polițiștii au deschis pe numele acestuia un dosar penal pentru mituirea alegătorilo, iar atât banii cât și materialele de propagandă au fost indisponibilizate.

Nu este pentru prima dată când numele milionarului apare în contextul unui scandal de fraudare a alegerilor locale 2020. Cu doar câteva zile înainte ziua votului, poliția din orașul Mangalia a deschis un dosar penal pe numele lui Mohammad Murad, candidat independent sprijinit de PSD la Primăria Mangalia.

Dosarul a fost deschis pentru coruperea şi inducerea în eroare a alegătorilor, după ce organizaţia locală a PNL a formulat plângere în acest sens atât către biroul electoral, cât şi la poliţie.

În ce privește, însă, incidentul de duminică după amiază, imediat după publicarea, în premieră, a incidentului, directorul Direcției de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române, comisarul Georgian Drăgan, a răspândit pe mai multe grupuri de Whatsapp informația potrivit căreia incidentul este un „fake news”, fără să aștepte ca instituția să formuleze un punct de vedere oficial.

Ulterior, a fost dat publicității un comunicat prin care presa este înștiințată că, ”În jurul orei 16:30, a fost oprit pe raza municipiului Mangalia un autoturism, condus de un bărbat, în dreapta aflându-se proprietarul mașinii. Cei doi au refuzat să le fie controlat autoturismul. În zonă și-a făcut apariția un alt bărbat, candidat la o primărie din județul Constanța, acesta neavând vreo calitate sau legătură cu incidentul respectiv. În continuare se efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, conducătorul auto fiind condus la sediul Poliției”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce ar vrea Putin să negocieze direct cu europenii. Planul secret al Kremlinului, analizat de un expert român din Elveția
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Artista celebră care a învins cancerul în doar 1 an. Anunțul făcut chiar din salonul de spital: „Am plâns ore întregi după ce am primit vestea”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Tronson din Autostrada A8, finanțat prin SAFE. Cine preia proiectul?
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic