Prima pagină » Știri politice » CNAIR a terminat evaluarea lucrărilor la podul de la Brăila / Sorin Grindeanu: Există neconformităţi. Nu vreau să intru într-un soi de ȘANTAJ

CNAIR a terminat evaluarea lucrărilor la podul de la Brăila / Sorin Grindeanu: Există neconformităţi. Nu vreau să intru într-un soi de ȘANTAJ

Olga Borșcevschi

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, luni, că cei de la CNAIR au terminat evaluarea lucrărilor de la podul peste Dunăre de la Brăila şi că există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte, iar până când nu sunt înlăturate, nu vor face recepţia.

Sorin Grindeanu a declarat că podul de la Brăila nu va fi recepționat până când neconformitățile existente nu vor fi înlăturate.
Colegii mei de la CNAIR, în urmă cu o săptămână au terminat evaluarea lucrărilor de la pod. Există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte şi trebuie să fie înlăturate aceste neconformităţi, după care vom trece recepţia acestei lucrări. Până când aceste neconformităţi nu sunt înlăturate şi lucrările în aceste zile sunt pe înlăturarea acestor neconformităţi, noi nu vom face recepţia. Punct, a transmis Grindeanu.
Ministrul a precizat că a transmis acest lucru nu doar conducerii locale a acestei multinaţionale, ci şi conducerilor centrale de la Roma.
Nu vreau să intru într-un soi de şantaj. A fost termninată partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării. În acest moment e un soi de semişantaj în care – domnule, nu vă dăm în circulaţie până nu ne recepţionaţi şi podul. Colegii mei nu pot recepţiona o lucrare atât timp cât există bucăţi neconforme. Înţeleg că au început să îndepărteze aceste neconformităţi, a explicat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a mai vorbit despre necesitatea trecerii metroului la municipalitate şi extinderea reţelelor de metrou.
Eu văd metroul trecând în gestiunea Primăriei Generale. Nu poți vorbești despre un sistem integrat de transport pe București fără metrou. Am văzut în această perioadă am avut răspunsuri la această inițiativă de tip politic. Eu așteptam fie răspunsuri administrative. Am văzut răspunsul nu doar din partea primarului general, ci și a altor domni sau doamne. Ne dați metrou, dar nu ne dați și subvenția. A spus cineva nu merge cu tot cu subvenție? Din contră. E normal ca tot ceea ce este în acest moment la Ministerul Transporturilor ca linie de finanțare pentru metrou se mute la Primăria Generală, a mai arătat ministrul Transporturilor.
CITEȘTE ȘI:

Metroul să treacă la București, propune Sorin Grindeanu. Un inel feroviar pentru Capitală, este parte a soluției agregate

Sorin Grindeanu: Începe modernizarea LOTULUI 4 al liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte