Prima pagină » Știri » Copaci tăiați din parcul Conacului Petre P. Carp, fondatorul Junimii. Poliția a deschis dosar penal

Copaci tăiați din parcul Conacului Petre P. Carp, fondatorul Junimii. Poliția a deschis dosar penal

Construcția unui loc de joacă în parcul dendrologic din comuna ieșeană Țibănești a agitat spiritele între Primărie, istorici și moștenitori. Locul de unde s-a dat ordin să se taie copaci face parte din Ansamblul Petre P. Carp și este declarat monument istoric, iar Poliția a deschis un dosar penal.

Un număr de 11 copaci din parcul dendrologic din comuna ieșeană Țibanesti au fost tăiați, după ce, săptămâna trecută, primarul din localitate a decis să amenajeze aici un parc de joacă pentru copii. Doar că parcul de câteva hectare în care edilul dorea să construiască spațiul de joacă este inclus în Ansamblul Petre P. Carp, declarat monument istoric și este motivul unui litigiu între Consiliul Local din comună și strămoșii lui Petre P. Carp.

„Aici erau șobolani, șerpi, nu se putea circula. Am avut reclamații de la cetățeni că au găsit pe trotuar șerpi și plecau și acasă la ei”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Aurica Cobuz, primarul comunei Țibănești.

Femeia susține că vrea să amenajeze un parc de joacă pentru copii într-o parte a parcului de șase hectare, iar pentru acest lucru era nevoie să curețe zona. Astfel, 11 arbori din parcul dendrologic au fost puși la pământ.

„Erau strâmbi, erau rupți și acesta (copacul cel mai mare – n.r.) se vede că e aplecat pentru cădere și putea oricând să cadă, uitați-vă la crengile lui. (…) Am făcut solicitare către Ocolul Silvic Băcești, parte din copaci sunt marcați. Sunt marcați mai mulți, nu știu de ce nu i-au tăiat, dar în viitor, împreună cu cei de la Ocolul Silvic și Garda Forestieră vom vedea ce este marcat și vom tăia, pentru că prezintă pericol”, a mai spus primarul din localitate.

Parcul este, însă, monument istoric. O parte care măsoară 1,5 hectare a fost retrocedată familiei Sturdza, moștenitoarea lui Petre P. Carp, iar restul este în litigiu.

„Ansamblul Petre P. Carp este monument istoric și conține conacul, corpul anexă gang, mausoleul familiei Carp și biserica Duminica Tuturor Sfinților, iar tot parcul este și el clasat monument istoric clasa A, cod separat în lista monumentelor istorice. O parte din ansamblu este retrocedată familiei Sturdza, moștenitoarea familiei Carp, adică 1,5 hectare, iar restul parcelei, până la 8 hectare este în litigiu”, a explicat Alexandra Mihailciuc, una dintre persoanele care se ocupă de renovarea conacului și de proiectele culturale care au loc în parcul dendeologic.

Despre acest lucru, primarul Aurica Cobuz susține că nu știe nimic, nici măcar că parcul este monument istoric.

„Consiliul Local nu știe nimic de acest ordin, că ar fi monument istoric. Din câte cunosc eu, parcurile nu sunt monumente istorice, ăsta e un parc dendrologic, că sunt crescută aici. În cel mai rău caz ar putea să fie monument al naturii, dar nu monument istoric. Noi vom face o intervenție la Ministerul Culturii, pentru că acolo se dă destinația de monument istoric, să vedem ce documente au stat și cine a generat sau cine a inițiat”, a explicat Aurica Cobuz.

„Pentru că orice proiect făcut aici trebuie să aibă un aviz de la Ministerul Culturii, care nu există. (…) Aceștia sunt niște arbori ca fiind declarați arbori uscați. Din punctul de vedere al arhitectului care se ocupă de ce se întâmplă aici țin să precizez că e nevoie de o coerență a unei intervenții, de o viziune generală care să respecte adevărul și istoria”, a explicat Alexandra Mihailciuc.

Polițiștii au fost sesizați și au deschis un dosar penal în acest caz, al arborilor tăiați din parcul dendrologic .

„Am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat taie arbori într-un parc din comuna Tibănești. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, iar cercetările continuă”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Situația a ajuns și în atenția Gărzii Forestiere, după o solicitare din partea poliției.

„Un delegat din cadrul instituției noastre s-a deplasat în zonă, ocazie cu care a inventariat în acel parc un număr de 11 cioate provenite de la tăierea arborilor. S-au realizat măsurători, s-au inventariat și s-au făcut calcule pentru acele cioate, urmând ca toată documentația să fie transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat Robert Pintilescu, consilier Garda Forestieră Suceava, Biroul Județean Iași.

Potrivit acestuia, pentru tăierea arborilor era nevoie de o evaluare a masei lemnoase, conform prevederilor Codului Silvic, evaluare ce nu a fost realizată.

În timp ce Aurica Cobuz suștine că parcul este proprietatea Consiliului Local Țibănești, urmașul familiei Carp explică faptul că titlul de proprietate este cauza unui litigiu în instanță.

„Există două procese de revendicare. Deoarece procesele nu s-au terminat este clar că nimic din ce depășește regulamentele și legislația nu poți să întreprinzi în timp. Deci aceste tăieri din punctul ăsta de vedere sunt ilegale. Adaug la asta faptul că parcul este o zonă protejată, monument istoric categoria A, de interes național, și orice intervenție se face pe baza unui proiect, a unei documentații, a unui studiu istoric și a unui aviz de la Ministerul Culturii”, a explicat arhitectul Șerban Sturdza, urmașul lui Petre P. Carp.

Cel care a revendicat ansamblul și deține conacul susține că nu este prima dată când se taie copaci din parcul dendrologic.

„Nu e prima oară. Avem dovezi. Am făcut și intervenții. Prima oară verbale, după aceea telefonice, după aceea în scris. Avem dovezi, avem fotografii de anul trecut. Chestiunea este gravă, pentru că parcul este conceput împreună cu o serie întreagă de obiecte de arhitectură care sunt în relație cu parcul. Ceea ce face dânsa (primarul – n.r.) acolo nu ține cont de absolut nimic. De fapt distruge un sit istoric. E păcat pentru că Țibăneștiul reprezintă mai mult decât atât. Este o zonă cu vestigii importante pentru toată România, și nu numai”, a mai spus urmașul familiei Carp.

Conacul Carp a fost construit în 1820 de tatăl lui Petre P Carp, fondatorul societății Junimea. În 1830 a fost amenajat și parcul Ä‘in jurul casei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Mai e AUR partid extremist? Marea schimbare din haosul politic
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția Kremlinului după ce WSJ a scris că Rusia face presiuni asupra Belarusului pentru extinderea războiului din Ucraina
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Inteligența artificială descifrează secretele celor mai grele elemente din Univers