Prima pagină » Actualitate » Cum își imaginează Ion Cristoiu armata TEFELIȘTILOR gândită de Moșteanu: cazarmă cu cafenele, în loc de bocanci, teniși, coafor și trotinete. Și asta nu e tot

Cum își imaginează Ion Cristoiu armata TEFELIȘTILOR gândită de Moșteanu: cazarmă cu cafenele, în loc de bocanci, teniși, coafor și trotinete. Și asta nu e tot

Într-un nou episod marca Cristoiu TV, publicistul Ion Cristoiu spune cum își imaginează armata tefeliștilor gândită de Moșteanu. Va fi cazarmă cu cafenele, în loc de bocanci, teneși, coafor și trotinete.

De altfel, publicistul își aduce aminte de propria experiență din armată.

Se trimite o lege la Parlament privind stagiul militar voluntar: anume: contra unei sume de bani, tinerii se vor duce și vor face armată șase luni. Până aici e bine, numai că, eu, Cristoiu, am făcut armata. După ce am terminat facultatea, m-au luat la armată. La Lipova, o școală de șase luni, de ofițeri de rezervă. Am făcut armată, știți ce înseamnă armată: adică: stat cu mai mulți 40 de persoane în dormitor. Iar asta pentru că armata trebuie să mă formeze pe mine de colectivitate. Adică, în cazul unui război, eu trebuie să știu, trebuie să îi suport și pe ăia cu mine. Din când în când, până la miezul nopții, făceam de planton la bocanci: mă punea în situațiile pe care mi le pune războiul. Că altfel, dacă mă duc la război ca boul, mor la prima confruntare. Trebuie să faci de gardă, trebuie să execuți orice ordin, trebuie să te tunzi. Trebuie să te duci la cantina de serviciu și să cureți cartofi. Toate aceste lucruri nu sunt că ofițerii ăia aveau ceva cu noi, ci ne pregăteau pentru condiții de război: adică frig, solidaritate, frustrări. Ne sculam la 6:00 nu pentru că aveau ei ceva cu noisă ne obișnuim cu cazarma. Toate astea nu erau o prostie. Ne puneau să măturăm frunzele când cădeau, nu era o prostie”, a spus scriitorul.

Ion Cristoiu susține că această lege data nu spune dacă tinerii de azi vor avea o armată dotată” cu cele necesare cu care sunt obișnuiți ei, adică trotinete, wi-fi, telefoane etc. Iată, așadar, cum își imaginează Ion Cristoiu armata tefeliștilor, gândită de Moșteanu.

Dar acum, în această lege nu ne spune un moment dacă acești tineri tefeliști de azi, pe care i-ați văzut pe trotinetă vor face armata ca militari încorporați sau vor face o armată deservită. Să vedem cum ar arăta o cazarmă militară pentru acești tineri, cărora li se dau și niște bani. O să aibă wi-fi gratuit, garsonieră și baie proprie, că nu vine tefelistul și corportaistul să stea cu încă 40 de inși, papuci, halat de baie, jaluzele pentru a nu permite ca lumina să intre în camere. În complex trebuie să existe: cafenele, restaurante, cinematograf, confort, livratori nepalezi, să le aducă pizza, trotinete. Nu mai spun că trebuie să aibă telefon mobil. Bocanci: pentru ce aceștia, păi dacă te duci în războiul din Ucraina, nu poți să stai cu teniși, în loc de cască de protecție, cască audio, pantalonii trebuie să fie largi, cu turul lăsat. Cămașa va fi înlocuită de hanorac cu glugă și vor acea rucsac. Ciorapii imprimați cu personaje din desene, geacă groasă, pușca se va ține cu stânga, că cu dreapta ții telefonul.

Această lege, și nici Moșteanu nu ne-a răspuns la această întrebare: tinerii aceștia, care sunt tinerii de azi, pentru că încorporarea înainte te făcea bărbat: veneai de acolo pregătit, nu numai pentru luptă, și pentru viață. Stagiul militar este pregătirea unui tânăr, ca în caz de război să nu moară. Frontul e front: nu te întreabă ăia în tranșee dacă te-ai spălat sau nu. Trebuie să te obișnuiești cu frigul, cu singurătatea, cu disciplina, mai ales.

Tinerii aceștia, tefeliștii, vor fi tefeliști care umblă pe trotinetă, care mănâncă pizza toată ziua, care se uită pe telefon toată ziua, care se duc la discotecă, vor beneficia de un program aparte, adică: vom construi alte cazărmi, cu garsoniere și baie și bucătărie. Mall-uri în cazărmi sau vor fi acele condiții care nu au nicio legătură nici cu sărăcia, nici cu economia, ci țin de instruirea tipului pentru război, că la război trebuie să suporți toate rigorile, altfel, mori. Deci, te pregătește pe tine, tânăr, să nu mori primul. Că dacă nu faci toate acestea, cu statul cu plutonul, cu garda, cu nedormitul, cu ordinul îndeplinit, chiar tunsul scurt. Până la urmă, ca să poți să supraviețuiești în armată, în război trebuie să fii un pion dintr-un set de pioni. Nu mi s-a răspuns nici până acum”, mai spune scriitorul.

Autorul recomandă:

Ion Cristoiu: De ce a ținut Emmanuel Macron arate Nicușor Dan e cățelul său?

Ion Cristoiu: Incredibil! Nicușor Dan prezintă liderilor europeni, în numele României, o escrocherie a lui Alex Florența!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară