Prima pagină » Știri politice » Cumulul pensiei cu salariul dispare, dar nu definitiv / Când se va lua măsura

Cumulul pensiei cu salariul dispare, dar nu definitiv / Când se va lua măsura

Măsura privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul a dispărut din pachetul doi de reformă al coaliției. 

„Lucrăm la proiect. În luna septembrie, vrem să rezolvăm această situație”, declară premierul, la Antena 3 CNN.

Ilie Bolojan spune că măsura va fi adoptată, totuși. Mai are nevoie de câteva „săptămâni”. Asta pentru că există domenii în care este lipsă de personal, potrivit premierului.

„Nu s-a renunțat la această măsură. S-a amânat până în luna septembrie. Dacă se face o reducere e normal să plece cineva care mai are o sursă de venit.

Dar, sunt domenii în care mai avem nevoie de câteva săptămâni. La școli, în mediul rural, avem deficit de profesori. Astfel dacă aprobam, era o problemă. Sunt unele specialități în spitale, în urbanul mic, unde nu sunt medici specialiști, posturile sunt acoperite de medici pensionari.

Când adopți o măsură vrei să faci un bine și strici altceva. Lucrăm la proiect. În luna septembrie, vrem să rezolvăm această situație. E o problemă de echitate, dacă tot faci reduceri”, explică Bolojan.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea