Prima pagină » Actualitate » Daniel David: Avem prea puţini STUDENȚI şi prea puţini absolvenţi de studii superioare

Daniel David: Avem prea puţini STUDENȚI şi prea puţini absolvenţi de studii superioare

Olga Borșcevschi
FOTO: Alexandra Pandrea, Gândul

„Noi avem prea puțini studenți și prea puțini absolvenți de studii superioare”, spune ministrul Educației, Daniel David, care susține că ponderea studenților în populația generală este de doar 16% în România, comparativ cu 30% în media europeană.

Ministrul Educației a făcut referire, după ședința de Guvern, la o hotărâre privind planul de prevenire a abandonului școlar și universitar.

„Avem un nivel foarte crescut de abandon școlar în zona universitară. România, ca să punctez câteva lucruri, avem prin raportare la populația generală cel mai puțin absolvenți de studii superioare și lucrul ăsta trebuie înțeles. La nivel social se promovează astfel de mituri, că avem prea mulți studenți în România. Noi avem prea puțini studenți și prea puțini absolvenți de studii superioare”, a declarat Daniel David.

El a precizat că raportat la populația generală, procentul de absolvenți este în România în jur de 16%, în timp ce media europeană este ușor peste 30%. În grupa tinerilor, România are un procent de 23%, în timp ce media europeană este 40-43%.

”Avem nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare”

„Dacă nu-i avem, să nu ne mirăm, că suntem o societate vulnerabilă la pseudo-știință, la pseudo-cunoaștere, la pseudo-religie și că se întâmplă lucrurile pe care le vedem în jurul nostru, manipulări, conspirații, care de care mai periculoase”, a continuat el.

Ministrul Educației a mai spus că, pentru a crește numărul de studenți, printre alte mecanisme, este şi acesta de a preveni abandonul celor care s-au angajat deja în studii universitare şi abandonează pe parcurs.

”Vorbim, de exemplu, la nivel de licenţă, între cei care intră şi cei care-şi obţin diploma de până la anul 40 şi ceva la sută este un număr prea mare. Şi atunci avem acest program, am alocat un buget iniţial din bugetul Ministerului de aproximativ 100 de milioane, în acest an, ca universităţile să vină cu o mulţime de proiecte, cu multe programe prin care să putem controla acest fenomen. Mai avem în Hotărărea de guvern o altă sursă de finanţare pe care va trebui să o definim şi să o identificăm împreună cu Ministerul Fondurilor Europene. Asta încât sunt convins că este un mecanism bun care ajută la prevenirea abandonului universitar şi la creşterea numărului de absolvenţi cu studii superioare în populaţia generală cu impact pozitiv, cred eu, în societate în anii care vor veni”, a adăugat Daniel David.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Educației, despre uniformele OBLIGATORII în școli: Nu aș vrea să impun. N-avem niciun studiu care să ne arate că ne ajută la ceva

Guvernul anunță concursuri de angajare pentru circa 62.000 de posturi în EDUCAȚIE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii