Prima pagină » Magazin » David Lynch va regiza 18 episoade pentru noul sezon al serialului-cult „Twin Peaks”

David Lynch va regiza 18 episoade pentru noul sezon al serialului-cult „Twin Peaks”

Cineastul american David Lynch va regiza 18 episoade pentru noul sezon al serialului "Twin Peaks", care va fi lansat în 2016, pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial-cult, informează contactmusic.com.

Informația a fost anunțată chiar de David Lynch prin intermediul unui mesaj publicat, la finalul săptămânii trecute, pe Twitter: „Dragi prieteni de pe Twitter, zvonurile nu sunt ceea ce par a fi. E adevărat. Se întâmplă chiar acum. «Twin Peaks» va reveni pe postul de televiziune Showtime”.

În octombrie 2014, directorii postului Showtime au anunțat că vor produce un nou sezon din „Twin Peaks” care va avea nouă episoade, ce vor fi regizate de David Lynch. De asemenea, scenariile pentru acele nouă episoade au fost scrise de David Lynch în colaborare cu Mark Frost, co-creator al serialului.

Cu o acțiune în zilele noastre, noul sezon din „Twin Peaks” va avea premiera la începutul anului 2016, pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial-cult.

În martie, însă, David Lynch a spus că proiectul „e încă în aer” și că „există anumite complicații”. În aprilie, renumitul cineast a anunțat că se retrage din proiect din cauza unor motive bugetare. „După un an și patru luni de negocieri, am părăsit acest proiect, pentru că nu mi se dau suficient de mulți bani pentru a realiza un serial așa cum consider eu că trebuie să îl realizez”, a spus cineastul.

O petiție lansată pe platforma online Change.og, prin care internauții au cerut revenirea lui Lynch în proiect, a fost semnată de peste 30.000 de persoane. Printre semnatari s-a aflat inclusiv fiica regizorului, care a publicat și un mesaj video prin care îi cerea tatălui ei să revină în proiectul „Twin Peaks”. Se pare că aceste rugăminți au funcționat, pentru că la jumătatea lunii mai David Lynch a anunțat că a finalizat negocierile cu postul Showtime și că a acceptat să regizeze continuarea acestui serial TV. La rândul lor, producătorii de la Showtime au acceptat ca noul sezon din „Twin Peaks” să conțină 18 episoade – un număr dublu față de cele comandate inițial.

La sfârșitul anului 2014, Showtime a confirmat faptul că actorul Kyle MacLachlan va relua rolul din acest serial celebru, cel al agentului FBI Dale Cooper. Alături de Kyle Maclachlan, alți doi actori din distribuția originală, Sheryl Lee și Dana Ashbrook – interpreții personajelor Laura Palmer respectiv Bobby Briggs – au anunțat că vor juca în noul sezon al serialului „Twin Peaks”.

Serialul „Twin Peaks”, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 și 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din orașul fictiv Twin Peaks.

Atunci când a fost lansat, în 1990, serialul „Twin Peaks” a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor și a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

În total, cele două sezoane ale serialului au fost recompensate cu trei Globuri de Aur, două Primetime Emmy și un premiu Grammy.

Episodul-pilot, care a avut o durată de două ore, a fost producția TV cu cel mai mare rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 și a fost vizionat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul „Twin Peaks” a obținut cele mai mari cote de audiență pentru televiziunea ABC.

Totuși, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audiența a început să scadă.

La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, „Twin Peaks” a coborât pe locul al 85-lea în topul audiențelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producția pentru al treilea sezon.

David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în fața presiunilor exercitate de directorii de la ABC, care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

Încheierea serialului i-a nemulțumit pe numeroșii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situație complicată.

După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, „Twin Peaks: Fire Walk With Me” (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor șapte zile din viața personajului Laura Palmer și a oferit prea puține răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al producției TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Criza petrolului va continua în 2027. Rezervele stocate pe uscat, la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Câți bani ar încasa Tudor Chirilă de la PRO TV pentru „Vocea României”. Fratele artistului a dezvăluit suma: „E prea de tot”
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP