Prima pagină » Actualitate » Dezertorul din Slatina care a împușcat doi oameni cu AKM-ul a ajuns să facă PRĂPĂD în Belgia și Franța. A recidivat imediat după eliberare

Dezertorul din Slatina care a împușcat doi oameni cu AKM-ul a ajuns să facă PRĂPĂD în Belgia și Franța. A recidivat imediat după eliberare

Un fost militar care acum 23 de ani a dezertat, împreună cu un coleg, dintr-o unitate din Vâlcea și a împușcat mortal un om, a rănit un altul, iar pe un al treilea l-a ucis după ce l-a călcat cu mașina în timp ce fugea de Poliție, a ajuns să sperie inclusiv autoritățile din Belgia și Franța. Românul a fost extrădat după ce a fost prins de autoritățile de la Liege, la capătul unui lung șir de jafuri.

Mihai Bărăgan și Ion Vasile Măgureanu aveau 21 de ani la data de 26 iunie 2001, când au fost luați în Armată și trimiși la Unitatea Militară din Frâncești. Șapte luni mai târziu, în februarie 2002, Bărăgan și Măgureanu păzeau deja depozitul de armament, cu toate că Bărăgan avea probleme grave cu legea, în condițiile în care făcea obiectul unui dosar deschis după ce a amenințat cu pistolul un taximetrist din Slatina.

În momentul în care trebuia să se facă schimbul de gardă, Bărăgan și Măgureanu l-au împușcat, fără nicio explicație, pe plutonierul major Ion Munteanu, care le era comandant. Apoi și-au somat colegii să se culce la pământ și au fugit înarmați cu două puști de asalt AKM și 60 de cartușe.

Au omorât și un bărbat surdomut

Lovit de gloanțe în maxilar și umăr, subofițerul a scăpat cu viață ca prin minune. Nu la fel de norocos a fost un bărbat care locuia într-o casă situată în imediata apropiere a unității militare.

Dezertorii au dat buzna în locuința lui Ion Trăistaru, care, la momentul respectiv, avea 54 de ani. Cei doi i-au cerut cheile de la mașină, după care l-au împușcat mortal.

A urmat o goană prin orașul Drăgășani, care s-a sfârșit cu un accident rutier tragic, soldat cu moartea unui bărbat surdomut, pe care l-au lovit în plin.

Fugarii au reușit să ocolească un baraj al Poliției Rutiere și să-și piardă urma, după care au abandonat autoturismul Dacia și au continuat să fugă pe jos.

Criminalii au vrut să fugă cu un tren de marfă

Până să fie prinși de autorități, dezertorii au străbătut centrul orașului și au tras focuri de armă spre orice persoană despre care credeau că intenționează să-i oprească. Până la urmă, aceștia au fost imobilizați pe un câmp, în timp ce încercau să se urce din mers într-un tren de marfă. Pentru prinderea lor fuseseră mobilizați aproximativ 300 de polițiști și jandarmi.

Învinuiți de omor deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor și muniției, călcare de consemn, furt calificat, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și ucidere din culpă, cei doi nu au fost condamnați la închisoare pe viață, iar în cursul anului 2003 au primit câte 15 ani și jumătate de închisoare, de la magistrații Tribunalului Militar București.

Bărăgan a scăpat de poliția franceză

Mihai Bărăgan a fost eliberat condiționat la data de 6 ianuarie 2015. La scurt timp după ce a ieșit poarta penitenciarului, Bărăgan s-a apucat de jafuri, motiv pentru care, în iunie, a revenit după gratii. Deși era proaspăt reîncarcerat, bărbatul a fost eliberat în 2016, la sfârșitul lui noiembrie.

De această dată, fostul deținut a mai dat câteva lovituri, în județele Dolj și Olt, după care a plecat din țară și s-a oprit în Franța, unde s-a apucat de spargeri.

Identificat de polițiștii francezi, infractorul român a reușit să scape și pe numele lui a fost emis un mandat de arestare în lipsă. De fapt, el a trecut granița în Belgia, unde a continuat să fure, până când anchetatorii de la Liege au reușit să-l prindă și să-l extrădeze în România, pentru a fi încarcerat în țara de origine.

Acesta primise trei ani de detenție pentru comiterea a 10 infracțiuni de „furt prin înșelăciune, efracție sau escaladare într-un local destinat locuinței sau depozitării, agravat de o altă circumstanță”, din partea unei instanțe franceze, în timp ce magistrații Curții de Apel din Liege l-au condamnat definit la 4 ani și 7 luni de închisoare pentru „furt organizat sau armat”.

Potrivit unor surse judiciare, Mihai Bărăgan se află încarcerat la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, unde are de executat 1.352 de zile de închisoare.


CITEȘTE ȘI:

Mascații Poliției Ilfov, filmați în timp ce provocau haos pe șoseaua de centură. Ar fi făcut inclusiv un accident și ar fi fugit de la fața locului

Banii SECHESTRAȚI de la „Fantoma” din mafia spitalelor și fostul șef în ASSMB. Ce mită a predat protejata lui Vlad Voiculescu, denunțătoarea din dosar

Culisele ”afacerii” de milioane de dolari puse la punct de BROKERII apocalipsei. Cu AnyDesk au pus sub control identități, conturi, banii clienților

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
„Acceptăm sau nu acceptăm?”. Propunerea făcută de SUA președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...