Prima pagină » Actualitate » Doi tâlhari din București, care smulgeau lanțuri de la gât, au fost prinși în flagrant

Doi tâlhari din București, care smulgeau lanțuri de la gât, au fost prinși în flagrant

Nicolae Oprea

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Poliție au prins, vineri, în flagrant și ulterior au reținut doi bărbați, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

„În fapt, la data de 13 ianuarie polițiști din cadrul Secției 8 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă, din Sectorul 2, un bărbat, sub pretextul achiziționării, ar fi deposedat, prin smulgere, persoana vătămată de un lanț de aur. În urma unui complex de activități investigativ-operative, a fost identificat tânărul bănuit de comiterea faptei și au fost demarate demersurile în vederea depistării acestuia”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, de Poliția Capitalei.

Sursa citată mai arată că existau date și indicii conform cărora cel în cauză s-ar afla într-o localitate din Prahova.

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție s-au deplasat, în județul Prahova, iar cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova i-au prins în flagrant atât pe cel bănuit de săvârșirea infracțiunii, cât și pe un alt tânăr, la scurt timp după ce, profitând de neatenția unei alte persoane, i-au sustras, tot sub pretextul achiziționării, un lanț de aur”, se arată în comunicat.

Umblau cu un box și cuțit la ei

Potrivit sursei citate, în urma efectuării controlului corporal, asupra celor doi autori a fost găsit lanțul din aur sustras, precum si un obiect tăietor-înțepător, un box și 3 telefoane mobile.

Tinerii bănuiți de comiterea faptei au fost imobilizați, cu respectarea dispozițiilor legale, iar ulterior au fost conduși la sediul Secției 8 Poliție, în vederea audierii.

Cei doi bănuiți de săvârșirea faptelor au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața magistraților cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni