Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Doru Bușcu: „Eu cred că este o copilărie să ne imaginăm că rușii nu au intervenit în ANULAREA alegerilor”

Doru Bușcu: „Eu cred că este o copilărie să ne imaginăm că rușii nu au intervenit în ANULAREA alegerilor”

Alexandra Anton Marinescu
Doru Bușcu: „Eu cred că este o copilărie să ne imaginăm că rușii nu au intervenit în anularea alegerilor”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Doru Bușcu a criticat modul în care președintele Nicușor Dan „și-a respectat” promisiunile electorale, amintind că două dintre acestea au fost deja încălcate la doar câteva luni de la preluarea mandatului. Discuția a vizat și raportul recent al Departamentului de Stat al SUA, care a adus semne de întrebare asupra anulării alegerilor din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.

Doru Bușcu: „Două promisiuni deja au fost lovite de nulitate”

Bușcu a spus că Nicușor Dan nu a livrat până acum nimic din promisiunile majore. A amintit de TVA și de desecretizarea raportului privind anularea alegerilor.

„Deci noi n-am primit până acum nimic și probabil că, după buna tradiție, nu vom primi. Mare promisiune pe care și-o ține Nicușor Dan după promisiunea că nu va crește TVA-ul. Sunt deja două. Nici nu s-a încălzit bine, a treia lună de mandat, că deja două promisiuni fundamentale, una dintre ele ajutându-l semnificativ să fie votat, și anume cea cu TVA-ul. Două promisiuni deja au fost lovite de nulitate.”, crede invitatul.

Este o copilărie să ne imaginăm că rușii nu au intervenit

Bușcu a spus că există prea multe elemente neexplicate oficial privind anularea alegerilor. El consideră nerealist să credem că Rusia nu ar fi intervenit.

„Acum două nopți, raportul Departamentului de Stat anual vorbește despre faptul că alegerile alea au fost anulate fără să fie o cauză obiectivă și că acele campanii din online nu trădează neapărat o implicare rusească. Eu cred că este o copilărie să ne imaginăm că rușii nu au intervenit. Nu am dovezi. Uitându-mă după o lungă experiență în privitul spre evenimentele internaționale, spre relația cu Rusia, spre tehnicile pe care Rusia le aplică de cel puțin două decenii să penetreze Europa, să complice, să facă, să împleticească unitatea, sincronizarea statelor.”, afirma invitatul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Legătura dintre vitamina B12 și cancer. Ce au descoperit oamenii de știință?