În Guvernul demis al lui Bolojan, Dragoș Pîslaru conduce interimar atât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pe care l-a preluat odată cu instalarea Guvernului, în iunie 2025, cât și Ministerul Muncii, pe care i l-a predat Florin Manole în luna a aprilie a acestui an. În urmă cu o săptămână, MIPE a emis o avertizare oficială la adresa Ministerului Muncii pe motiv că legea salarizării nu conține prevederile cerute pentru angajații responsabili de gestionarea eficientă a fondurilor europene, situație care a generat reacții din partea Sindicatului „MIPE Normalitate”. Întrebat care dintre cei doi miniști Pîslaru va răspunde în eventualitatea unui blocaj, ministrul din Guvernul interimar spune că „nu a semnat el documentul” publicat de Ministerul Investițiilor și că se bucură că „nu conduce vreo trei ministere”.
„Bine că nu conduc vreo trei ministere, că atunci puteam să facem un circuit. Știu documentul la care faceți referire. Am avut și eu curiozitatea să înțeleg cum funcționează această corespondență. Evident, n-a fost semnat de mine documentul, ci de conducerea administrativă. În Ministerul Investițiilor, avem un sindicat vocal care susține toată structura de remunerare a colegilor din zona de fonduri europene. Dumnealor doresc ca ceea ce se numea înainte spor de fonduri europene să fie inclus în salariul de bază, peste care să se adauge stimulente sau sporuri noi. Sunt niște cerințe pe care le pot înțelege, având în vedere efortul pe care îl fac, dar asta ar duce la o diferență enormă față de alți angajați din administrație”, afirmă Dragoș Pîslaru.
Din perspectiva de ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru afirmă că, în baza legii, nu poate susține o remunerație multiplă a anumitor angajați din Guvern atât timp cât acestea ar genera dezechilibre bugetare în întreg aparatul administrativ.
„Cu pălăria de ministru al Muncii, dacă avem o lege echitabilă, nu pot permite o cascadare în care salariul de bază să fie crescut cu 30%, peste care să vină 40%, peste care să vină și stimulentele, chiar dacă înțeleg legitimitatea demersului. Colegii de la nivel administrativ au preluat solicitările sindicatului, de bună credință, și le-au transmis pe cale instituțională. Cu siguranță, voi trata cu mare atenție această solicitare, în condițiile în care, vă dați seama, oi fi eu cu două pălării, dar văd destul de integrat aspectele legate și de fondurile europene și de salarizare”, mai spune Pîslaru.
În urmă cu o săptămână, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Ministerului Muncii mai multe observații la proiectul noii Legi a salarizării. Instituția solicita modificarea grilei de salarizare pentru personalul care gestionează fonduri europene, pe motiv că actuala formă a proiectului nu reflectă complexitatea activității și responsabilitățile acestei categorii de angajați.
„Ministrul MIPE, Dragoș Pîslaru, îi cere ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, să rezolve problema legată de salarizare din MIPE! Noi așteptăm rezultatul acestei dificile negocieri… a domnului ministru cu el însuși. Ministrul MIPE ne dă dreptate – dar, deocamdată, doar pe hârtie, nu și în practică”, au reacționat reprezentanții Sindicatului „MIPE Normalitate”.