Prima pagină » Actualitate » Economii mari pentru cei mici. Tot mai multe bănci oferă conturi de economii pentru copii

Economii mari pentru cei mici. Tot mai multe bănci oferă conturi de economii pentru copii

Dacă nu putem să economisim pentru noi, o facem pentru cei mici. Tot mai multe bănci oferă, mai nou, conturi de economii pentru copii. Și statul vine cu o variantă, cu așa-numitul cont junior. Iar părinții care se simt mai curajoși se îndreaptă direct către investiții imobiliare.

Părinții trebuie să știe că au mai multe variante de economisire pentru copii, începând de la sume foarte mici, de un leu pe zi, până la 10 lei pe zi. Ei, bine, dacă repetăm acest ciclu de trei ori într-o lună, vom ajunge la o economie de 1980 de lei într-un an. Așadar, la un simplu calcul, în 15 ani vom strange, doar din aceste mici economii, în jur de 4700 de euro. Însă, presupunem că nu avem economii suplimentare și că punem deoparte doar alocația copilului, de 292 de lei pe lună, așadar, în 15 ani, într-un cont, într-un depozit de economii se vor strange aproximativ 13.000 de euro.

Există și cea mai simplă variantă pusă la dispoziție de stat, contul centenar junior, care oferă o dobândă de 3% pe an, iar dacă se depun de minimum 1200 de lei pe an, statul oferă și o primă de 600 de lei. Așadar, pe o perioadă de 15 ani, părintele va strange în acel cont, pentru copilul său, în jur de 12500 de euro. Însă sunt și alte variante de economisire: activele imobiliare. Ei, bine, la o chirie de 600 de euro pe lună putem strange în 15 ani peste 100.000 de euro, potrivit Știrile Antena 1.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
S-a aflat identitatea româncei ucisă de studentul obsedat de serialul 'Dexter'. Maria avea 24 de ani
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!