Prima pagină » Știri » Eduard Uzunov, despre credință și relația cu cele două fiice ale sale, în cadrul emisiunii ”Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”

Eduard Uzunov, despre credință și relația cu cele două fiice ale sale, în cadrul emisiunii ”Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”

Amyra Garey

Afaceristul Eduard Uzunov, invitat în cadrul emisiunii „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”, a vorbit și despre lucrurile cu adevărat esențiale pentru sufletul omului, și anume, credința.

Eduard Uzunov a vorbit despre mai multe lucruri importante în viața unui om, dar și despre ce uităm uneori să valorificăm.

La întrebarea: „Când te-ai apropiat față de Dumnezeu?”, pusă de Andreea Perminova, răspunsul afaceristului a fost următorul:

„Bunica mea mă ducea la fiecare slujbă de duminică sau bunicul meu când venea, venea cu un măr sau cu un covrig, ori cu puțină pâine sfințită, și mă ungea cu puțin mir, am rămas cu astea. Sunt tradiții, iar eu la rândul meu am trimis copiilor mei”

„Mulțumindu-i în fiecare zi măcar o secundă lui Dumnezeu, ai celelalte 82.000 de secunde, nu știu câte are ziua, le ai fericite”, detaliază acesta.

„Nu am niciun regret în viață”

Eduard Uzunov are chiar și o colecție de icoane, icoane suflate cu aur, rusești sau simple, pe lemn.

„Vreau să fac publică colecția mea de icoane”, spune acesta, dar doar cu ajutorul unor oameni pe care îi vrea alături de el.

Uzunov recunoaște că nu poate face totul de unul singur, ci are nevoie de persoane încredințate cu învățătură, oameni de la care poate învăța lucruri noi.

Ce le-ar recomanda tinerilor care au înclinații spre artă? Ei bine, curaj, dorință și credință.

„Este esențial să îi transmiți copilului un lucru, care să îl facă să performeze, să exceleze”, a mai spus acesta.

„Simțul frumosului se poate cultiva”, deci, ca atare, dacă îți dorești cu adevărat un lucru, cu siguranță îl poți obține.

Uzunov mai spune că există prietenie între el și copiii săi, lucru care ar trebui să existe între un părinte și un copil.

„Am o relație de prietenie cu fiicele mele”, spune el.

Nu cred în abundență, abundența înseamnă prea mult. Dacă ai prea mult, poți să dăruiești
Eduard Uzunov: Nu cred că am o viață abundentă, aș vrea mai mult

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Astronomii au detectat, în premieră, semnale provenite direct de la o exoplanetă
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!